Sub devizele #fotbaluldoneazăsânge şi #donareadesângeînseamnăviaţă, la începutul acestei luni, o parte a echipei AJF Buzău, condusă chiar de preşedintele Adrian Petre, a donat din nou sânge pentru cei care depind de fiecare picătură pe care o pot primi.
“Nevoia de sânge în Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău este foarte mare şi din ce în ce mai greu de acoperit.
Vă îndemn să mergeţi să donaţi, procedura este una simplă şi se desfăşoară în condiţii de siguranţă, aducând beneficii şi sănătăţii proprii.”, a fost mesajul postat pe contul său de facebook, preşedintele AJF Buzău.
Nevoia de sânge în Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău este dn ce în ce mai mare, în contextul în care tot mai puţini donatori se prezintă să doneze, din diferite motive.Evident, nici pandemia nu ajută foarte mult procesul de donare, astfel că la începutul acestei luni, o parte a echipei Asociaţiei Judeţene de Fotbal s-a prezentat la sediul din Strada Baştan, pentru a dona şi mai ales, pentru a oferi un exemplu cetăţenilor din urbe.
Reprezentanţii forului mai sus amintit au constatat că procedura este una extrem de simplă şi, mai ales, se derulează în condiţii de maximă singuranţă. Chiar de la faţa locului, donatorii de ocazie au lansat şi un apel, atât către iubitorii fotbalului, cât şi pentru toţi cei apţi în a da sânge.
Pentru a putea dona, trebuie să ai vârsta între 18 şi 60 de ani, greutatea minimă 50 de kilograme, să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele 6 luni şi, la fel de important, să nu suferi de boli precum iabet, afecţiuni cardio-vasculare, renale, infecţioase sau parazitare.
Marina Baboi, cea mai bună atletă din România în probele de 100 și 200 m, îi va avea alături la cea mai importantă competiție de atletism pe care țara noastră o găzduiește în premieră, Campionatele Europene pe Echipe, pe mama și tatăl ei, care vin să îi facă galerie.
În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.