Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost – pe lângă, directorul interimar de la SCM Gloria Buzău, Ion Cazan,
antrenorul echipei de fotbal George Timiş, cel al echipei de handbal feminin, Romeo Ilie şi antrenorul echipei de futsal Iulian Trăsnea – şi principalii artizani care au contribuit la crearea imnului. Vorbim aici despre textierul Alfred Vasilescu, una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate voci din ţară şi nu numai, Dora Gaitanovici, cea care a compus muzica noului imn al clubului din Crâng şi Eduard Antochi cel care l-a interpretat.
Compunerea imnului putem spune că este un nou pas făcut de gruparea din Crâng spre propria-i identitate. Pentru firma de PR condusă de Alfred Vasilescu urmează alte provocări printre cele mai importante fiind deschiderea unui magazin cu produse de prezentare şi promovare cu însemnele clubului şi dotarea galeriilor cu accesorii specifice.
Revenim la imnul ,,Sunt pe viaţă fanul tău!” acesta este al întregului club, pretabil pentru toate secţiile. Crearea acestui imn a fost rodul unei întregi echipe, o muncă ce a durat mai bine de 3 luni de zile”, după cum a declarat Alfred Vasilescu, cel care a scris textul dar şi cel care se ocupă de câteva luni bune de imaginea clubului din Crâng.
La rândul ei, Dora Gaitanovici, cea care a contribuit la partea de compoziţie, a menţionat că pentru ea a fost o provocare acest proiect şi şi-a exprimat speranţa ca acest imn să ducă pe mai departe atât toate echipele Gloriei Buzău, cât şi numele oraşului nostru.
Eduard Antochi, cel care l-a interpretat a declarat că ,,Sunt pe viaţă fanul tău!” – imnul SCM Gloria Buzău este cel mai frumos al vreunui club din ţară.
Imnul se va auzi din acest weekend, în boxele arenelor sportive din Buzău, mai întâi sâmbătă, la Sala Sporturilor, când se va juca meciul de handbal feminin dintre SCM Gloria – CSM Bucureşti, mai apoi pe stadionul din Crâng la partida Gloria – Botoşani II, dar şi duminică, la partida de rugby dintre Gloria şi CSM Bucureşti.
(Sursa: buzaumedia.ro)
Sunt pe viaţă fanul tău" - versuri:
S1:
Tatăl meu m-a învăţat
Să mă lupt, să înving şi să fiu bărbat.
Mama îmi spunea şi ea
Să fiu bun, să fiu drept, să am calea mea.
B1:
Toate astea
Le-am găsit lângă voi,
O echipă de învingători.
Împreună
Fraţii mei să cântăm,
Galerie de nemuritori!
R:
Gloria (hei!), Gloria,
Luptă, Gloria Buzău!
Gloria (hei!), Gloria
Sunt pe viaţă fanul tău!
S2:
Profii-n şcoală mi-au cerut
Să nu fir, să nu mint, pe-alţii să-i ajut,
Să mă-ncred în forţa mea,
Orice-ar fi, niciodată nu renunţa!
B1:
Toate astea
Le-am găsit lângă voi,
O echipă de învingători.
Împreună
Fraţii mei să cântăm,
Galerie de nemuritori!
R:
Gloria (hei!), Gloria,
Luptă, Gloria Buzău!
Gloria (hei!), Gloria
Sunt pe viaţă fanul tău!
S3:
Toţi prietenii mi-au zis:
Să iubeşti, să trăieşti, fără compromise!
Niciodată nu uita,
Nu-i nimic mai de preţ ca echipa ta!
B1:
Toate astea
Le-am găsit lângă voi,
O echipă de învingători.
Împreună
Fraţii mei să cântăm,
Galerie de nemuritori!
B2: Hei! Hei! Hei! Hei!
R:
Gloria (hei!), Gloria,
Luptă, Gloria Buzău!
Gloria (hei!), Gloria
Sunt pe viaţă fanul tău!
R2:
Gloria (hei!), Gloria,
Luptă, Gloria Buzău! (Hai Buzău, Buzău!)
Gloria (hei!), Gloria
Sunt pe viaţă fanul tău! (Hai Buzău, Buzău!)
Sunt pe viaţă fanul tău!
Luptă, Gloria Buzău!
Imnul ,,Sunt pe viaţă fanul tău!” poate fi ascultat aici:
Marina Baboi, cea mai bună atletă din România în probele de 100 și 200 m, îi va avea alături la cea mai importantă competiție de atletism pe care țara noastră o găzduiește în premieră, Campionatele Europene pe Echipe, pe mama și tatăl ei, care vin să îi facă galerie.
În perioada iunie – septembrie, la Buzău va avea loc o expoziție de fotografie „ȚINUTUL BUZĂULUI – GEOPARC UNESCO”, în oglindă cu una de la Bruxelles. Vernisajul va avea loc luni, 6 iunie, la Bruxelles – Consulatul României și la Buzău – Muzeul Județean.
„Consiliul Județean a semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul ,,Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană Vasile Voiculescu Buzău”, în valoare totală de 18.467.853,04 lei, prin Programul Operațional Regional 2014-2020,
„Muzeul în aer liber „Tabăra Măgura" a fost revalorificat și este gata să ofere turiștilor o experiență aparte, unică! Am știut întotdeauna că acest loc merită mai mult, iar acum este gata pentru a găzdui evenimente de excepție și turiști ce iubesc natura și arta.
„Vineri, 24 iunie, 10 oaspeți de seamă, creatori de conținut celebri în online, vor ajunge în Ținutul Buzăului, vor explora teritoriul timp de 5 zile și vor spune tuturor despre experiența magică și autentică pe care o oferă acest teritoriu”,