Montana, victorie în prima manşă. Calificarea se joacă duminică la Dumbrăveni

Campioana judeţului Buzău la nivel de juniori, Montana Pătârlagele, a disputat miercuri prima manşă a ”dublei” cu Euromania Dumbrăveni, campioana judeţului Vrancea, contând pentru accederea în turul următor al competiţiei.

 La final, buzoienii s-au impus cu 3-1 (0-0), dar golul primit în prelungirile partidei ar putea să le dea mari bătăi de cap.

Cu o jumătate de oră înainte de startul partidei, preşedintele AJF Adrian Petre a decernat şi medaliile de campioni judeţeni echipei antrenate de Dan Lixăndroiu. Moment de mare bucurie pentru tinerii jucători ai Montanei, care şi-au văzut astfel încununate eforturile din întregul campionat. Nici măcar ploaia deasă care nu a conteniot aproape deloc pe parcursul zilei nu le-a putut strica bucuria tinerilor echipaţi în galben-albastru, care totuşi au trecut repede peste momentul de euforie, întrucât urma un meci dificil, cu un adversar practic necunoscut.

 Partida a debutat sub semnul unei ploi sâcâitoare, dar şi al unui anumit echilibru, semn că cele două echipe încă erau în faza de studiu al adversarului. Leo Dumitru trage bine din lovitură liberă, dar portarul advers este atent şi reţine fără probleme. Acelaşi portar se remarcă şi la o acţiune impetuoasă a lui Bulfei, în vreme ce la cealaltă poartă Eugen Stoica respinge bine o frumoasă execuţie acrobatică a lui Onofrei. Bogdan de la oaspeţi trage şi el bine, dar portarul amfitrionilor reţine cu mare precizie.

La poarta moldovenilor, Marchidan ratează de puţin ţinta , iar pe final de repriză asistăm şi la cele mai mari ocazii ale reprizei, ambele la poarta vrâncenilor. Mai întâi, golgheterul Mihai Mârzea reia spre poartă, dar un fundaş advers intervine in extremis şi  respinge de pe linia porţii, pentru ca pe final de repriză Mitroiu să trimită periculos o centrare, iar balonul să aterizeze pe bara transversală.

Repriza secundă debutează cun un forcing al gazdelor, şi după două ocazii bune se produce şi deschiderea scorului. Pătârlăgenii obţin un penalty, iar specialistul

Coman transformă fără emoţii, spre bucuria zecilor de spectatori care au înfruntat ploaia pentru a vedea Montana la lucru. Ospeţii replică instantaneu, dar balonul loveşte bara, în urma unui corner bine executat. Supuşi presiunii, fundaşii echipaţi în portocaliu comit o gravă eroare defensivă, prilej pentru Fijer să marcheze lejer în poarta goală şi să majoreze diferenţa. Acelaşi Fijer mai are o ocazie bună, dar portarul advers este la post. Va fi scor de forfait în minutul 83, după ce Bulfei finalizează frumos cu un şut la colţ o acţiune personală. Oaspeţii mai ratează o mare ocazie, gazdele mai trimit de două ori în bară, iar pe final Stanciu marchează golul d eonoare al moldovenilor în urma unei lovituri libere indirecte, profitând şi de o lipsă d econcentrare a nou-intratului Kerekeş. Rămâne să sperăm că golul vrâncenilor a contat doar pentru statistici. Dacă va fi aşa sau nu, vom afla duminică, cu ocazia meciului retur din Vrancea. 

Antrenorul gazdelor, Dan Lixăndroiu, a început partida cu Eugen Stoica, Alexandru Fronoiu, Alex Teodor, Alexandru Andrei, Nicolae Fijer, Vlăduţ Mitroiu, Leonard Dumitru, Ion Coman, Ștefan Marchidan, Cătălin Bulfei şi Mihai Mârzea.

De partea cealaltă, pentru echipa din Dumbrăveni, antrenorul Mircea Ciobanu a trimis în teren pe  Alexandru Crişan, Marian Petrea, Silvu Grăjdan, Valentin Stăncescu, Mădălin Macovei, Teodor Cercelaru, Adrian Tâlvăr, Daniel Onofrei, Robert Piciu, Laurenţiu Bogdan şi Andrei Stanciu.

Au arbitrat fără mari probleme Sorin Bozdoc, Roberto Ciuraru şi Zsolt Biro.

Observator: Gigi Diaconu

 
 
 

Atletism

După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal

Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Președintele C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că nu este o alocare nouă, ci suma este...
Thumbnail Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean e apreciază că în cursul acestui an se va depăşi etapa...
Thumbnail Teatrul “George Ciprian” va pune în scenă, în acest weekend, pentru românii stabiliţi în Italia,...
Thumbnail Un grup de întreprinzători pe zona agroturismului buzoian a promovat imaginea judeţului Buzău la un...
Thumbnail Clădirea Spitalulului Județean de Urgență Buzău va fi consolidată și reabilitată termic cu bani...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Joi, 10 Februarie 2022
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE