Liga a III-a

DEBUT ÎN GALBEN-ALBASTRU: OLIMPIA BA, PETROLUL DA!

Situate la peste 50 de kilometri distanță, echipele reprezentând comunitățile din Berca și Râmnicu Sărat au destule lucruri în comun. În primul rând, ele sunt colege de eșalon, în cea de-a treia serie a Ligii a tre3. Apoi, ambele poartă cu mândrie aceleași culori, galben și albastru.
 Nu în ultimul rând, atât lui CSM-ului, cât și Petrolului, dar și Metalului Buzău în liga secundă, le-au fost refuzate câte un penalty care a părut evident. 

CSM, mai bine după pauză, dar nu suficient

Cronologic, primii au intrat în luptă râmnicenii. Au făcut-o într-o seară de vineri, în fața unor tribune pline cu suporteri. Sorții nu au fost favorabili echipei retrogradate pe teren, dar reprimite de Federație – dintre toți adversarii posibili, le-a fost hărăzit CS Tunari, poate principala pretendentă la promovarea în eșalonul secund. În plus, cu excepția lui Marius Tîrîlă (titular) și a lui Ionuț Roman (intrat pe parcursul reprizei secunde), lotul râmnicenilor este alcătuit din copii, putând candida cu success la titlul de ”cea mai tânără echipă” din fotbalul românesc. Lucru nu neapărat rău, deoarece acea zonă geografică nu a dus lipsă de talente fotbalistice.
Revenind la jocul diputat vineri, trebuie spus că râmnicenii au intrat foarte greoi în meci. Cu un plus de experiență, poate și de valoare, ilfovenii au dominat prima repriză, pe care au încheiat-o în avantaj, scor 2-0. Au fost de ajuns o gafă în apărare și o intervenție imprudent în care a lui Mănăilă, pentru ca experimentații Ion Nicolae Lucian (32 ani) și Adrian Bălan (36 ani) să marcheze, ultimul de la punctul cu var. Un 2-0 care părea liniștitor și nu puțini spectatori din tribună anticipau un scor-fluviu…
Numai că, spre lauda lor, râmnicenii nu au depus armele. De la cabine au revenit parcă altă echipă, dispusă la sacrificiu și la efort, cu atitudine, încurajată puternic și din tribune. Cei de la Tunari, de cealaltă parte, au părut descumpăniți de ceea ce aveau în față, și au încasat un gol la finalul primului sfert de oră din mitanul secund, după ce Mădălin Socol transformă cu siguranță o lovitură de la 11 metri. Din acest moment galben-albaștrii conduc jocul, ratează câteva ocazii bune de gol și solicit și un penalty, dar arbitrul gălățean Constantinescu lasă ocul să continue, în ciuda protestelor vehemente ale băncii tehnice a gazdelor. Mai mult, delegatul Silviu Andreiu primește un cartonaș galben pentru proteste.
Meciul se termină cu scorul de1-2, dar CSM Rm. Sărat părăsește terenul în aplauzele publicului spectator. Și nu a fost nici urmă de ironie, ci apreciere ăentru eforturile unei echipe muncitoare și cu perspective frumoase, care a luptat până la capăt. Etapa aceasta nu a fost să fie, dar cu siguranță pe viitor vor veni și rezultatele pozitive. Pentru că la ce au arătat vineri pe teren, CSM Râmnicu Sărat merită din plin acest lucru.

Petrolul, hat-trick-ul și… aspacardin-ul!

După peste un deceniu și jumătate de așteptare, mai précis 16 ani, Petrolul Berca a respirat din nou aerul fotbalului profesionist românesc. Proaspăta Supercampioană Județeană, încununată la Pietroasele cu numai trei zile în urmă, trupa antrenată de Ionuț Damir a (re)debutat în iga a treia pe teren propriu, adversar fiind Urban Titu. O echipă omogenă, arțăgoasă și incomodă, așa cum avea să se dovedească în repriza secundă.
Încurajată frenetic din tribunele devenite neîncăpătoare, Petrolul a jucat foarte bine, alternând momente reușite și faze frumoase cu erori inerente, puse și pe seama tracului debutului. La final, a ieșit bine, asta datorită în primul rând ”căpitanului” Valentin Lungoci, autor a trei goluri repartizate cumva simetric, la fiecare jumătate de oră (minutele 30,60 și 90+3).
”Petroliștii” au început jocul mai bine, au ratat câteva bune șanse de gol, iar reușita din minutul 30 a venit ca o consecință logică a ceea ce se jucase până în acel moment. De reținut și o evoluie foarte bună a ”decarului” Alexandru Topală, autor a câtorva execuții spectacuoase, totul culminând cu lovitura liberă dem la marginea careului, executată în bară. Din păcate pentru gazde, la acea fază balonul nu a intrat în poartă, acolo ajungând doar …portarul advers, care a respins in extremis. Avantaj minim, dar pe deplin meritat pentru amfitrioni la jumătatea meciului.
Buzoienii încep bine și repriza secundă, iar după un sfert de oră de la reluare ”Manciu” face 2-0, liniștind cel puțin în aparență lucrurile. Numai că nu degeaba se spune că 2-0 este cel mai periculos scor, cu atât mai mult la Berca. În numai 11 minute oaspeții readuc egalitatea pe tabelă, iar în tribune apare rumoarea, meciul de coșmar din Cupă cu Băicoiul reapărând brusc în memorie. Atunci, prahovenii au întors un 2-0 și s-au calificat cu un succes cu 3-2. Din fericire, de data aceasta remontada oaspeților nu a mai fost posibilă.
Antrenorul Damir mută inspirat, aruncând în luptă doi jucători proaspeți, Eloh Anichia și Lucian Murgoci. Primul a hărțuit constant defensive adversă, iar al doilea a dat echilibru și a stat la baza golului victoriei. Gol care a purtat semnătura aceluiași Valentin Lungoci și a aruncat în aer suporterii Petrolului, iar staff-ul tehnic a ajuns în teren.
Un success meritat și foarte muncit al Petrolului Berca, echipă care va merge sâmbătă la Păulești cu un moral forte bun. Felicitări tuturor celor careși-au adus aportul a acest succes!
CASETE TEHNICE
PETROLUL BERCA –URBAN TITU 3-2 (1-0)
Au marcat:Lungoci (30,60,90+3), respectiv Andrei (63) și Tache (74)
PETROLUL Berca:Popescu, Farcaș, D.Stan (54 Eloh), Iacob (54 Murgoci), Topală (73 Epure), Drăguț, Cloșcă, Nedelcu, Radu. Lungoci (cpt), Popa (73 Oltean)  Antrenor: Ionuț Damir
URBAN Titu:Bortea, D. Vasilescu (cpt), Rășcanu (50 Amuza), A. Stoica(84 Ungureanu), R. Stoica (Andrei 61), Burcea, A. Vasilescu, Oprea, Dobîndă, Cojocaru, Bucur (64 Tache) Antrenor: Adrian Bogoi
Au arbitratSebastian Cojocaru (Galați), Răzvan Bedreagă (Galați) și Marco Marin (Galați)
Observator arbitri:Burcea Petrică (Giurgiu)
Delegat de joc :Gheorghe Ștefan (Brăila)
 
CSM RÂMNICU SĂRAT –CS TUNARI 1-2 (0-2)
Au marcat:M. Socol (59-penalty), respectiv Ion Lucian (8) și Bălan (16-penalty)
CSM Rm. Sărat:Râpeanu, Tănase (78 Marin), Lopată (45 Roman), Codreanu, Mănăilă, Lupu (45 Niță), M. Socol (cpt) , A. Socol (45 G. Ion), Tîrîlă, Buda (90 +1 Tănăsele),Calotă  Antrenor: Marius Tîrîlă
CS Tunari: Chivulescu, Stamate (55 Cristea), Bălan (cpt), Ribeiro Souza (84 Vlad), Răuță, Matei (65 Mihai), Ion, Pîrcălabu (55 Dumitru), Roșu (65 Moisie), Andreaș, Furtună Antrenor: Călin Cojocaru
Au arbitratCătălin Constantinescu (Galați), Viorel Dobre (București) și Andrei Carp (Galați)
Observator:Ionuț Borcan (Prahova)
Delegat:Dumitru Zaharia (București)
(Articol: Florian NECULAI)
 
 

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Trei cadre didactice de la Şcoala Gimnazială „Constantin Ivănescu” au participat, în perioada 18–22 mai...
Thumbnail   Muzeul Judeţean Buzău deschide, în acest weekend, trei expoziţii temporare: „Miros de pâine caldă. Pâinea...
Thumbnail Muzeul Județean Buzău îi invită pe toți iubitorii de cultură să petreacă sfârșitul de săptămână într-un...
Thumbnail Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, marchează Ziua...
Thumbnail Ultima tranşă de 20 de microbuze electrice, din totalul de 61, achiziţionate de Consiliul Judeţean pentru...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE