Spitalul Județean de Urgenţă Buzău are, de astăzi, o Unitate de Primiri Urgenţe la standarde europene! Noul sediu al U.P.U. Buzău, unul dintre cele mai moderne din țară, a fost inaugurat în prezența a numeroase oficialități locale.
Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă, oficiată de un sobor de preoți. Construirea noului sediu al U.P.U. Buzău, se leagă, în principal, de numele fostului președinte al C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu, precum și de al fostului manager al spitalului, Claudiu Damian, cel care acum deține funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean.
Rând pe rând, reprezentanții Consiliului Județean Buzău, ai Spitalului Județean dar și ai altor instituții publice și au ținut să își exprime impresiile în legătură cu darea în folosință a celei mai importante investiții din sistemul sanitar buzoian din ultimii 8 ani, mai precis de la inaugurarea noii maternități.
Conducerea Spitalului Județean Buzău dă asigurări că pacienții care vor fi nevoiți să vină la UPU vor primi servicii medicale de calitate.
Noua Unitate de Primiri Urgenţe este rezultatul unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, cu o valoare totală de 35.460.822,13 lei. Fondurile au fost alocate astfel: 70 la sută finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), respectiv 6.268.696,27 lei, 28 la sută din bugetul naţional, adică 2.507.478,51 lei şi 2 la sută cofinanţare din partea beneficiarului, respectiv 179.105,61 lei. Obiectivul principal al proiectului a fost extinderea şi dotarea UPU pentru creşterea calităţii şi eficienţei asistenţei medicale de urgenţă.
Noua clădire, situată în zona fostei parcări din faţa spitalului, are o suprafaţă de 1.153,3 metri pătraţi şi este conectată la clădirea principală existentă. Spaţiul a fost configurat pentru a respecta standardele europene de siguranţă şi eficienţă, fiind dotat cu:
Aparate medicale moderne, precum ecografe, electrocardiografe, ventilatoare pentru pacienţi, un aparat mobil de radiologie şi multe altele;
Sisteme avansate de climatizare, ventilaţie şi siguranţă la incendiu;
Compartimente specializate, precum zone de triaj, săli pentru urgenţe majore şi minore, salon de observaţie, săli de mici intervenţii şi izolare, precum şi spaţii pentru dispecerat SMURD.
De asemenea, subsolul unităţii a fost transformat într-o parcare cu 25 de locuri şi include vestiare pentru personalul medical, spaţii pentru depozitarea materialelor sanitare şi tehnice.
Prin implementarea acestui proiect, autorităţile urmăresc consolidarea sistemului de urgenţă la nivel local, asigurând acces rapid şi sigur la servicii medicale de calitate. Noua unitate este pregătită să facă faţă unui număr mare de pacienţi şi să ofere condiţii optime atât pentru personalul medical, cât şi pentru cei aflaţi în nevoie. Această investiţie marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii medicale din judeţul Buzău şi reprezintă un angajament ferm al autorităţilor de a îmbunătăţi viaţa comunităţii.
După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal
În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.