Mascaţii buzoieni, “descindere în forţă”, de ziua Poliţiei

Pe 25 martie, în ziua de Buna Vestire, se sărbătoreşte, în fiecare an, şi Ziua Poliţiei, instituţie care a luat fiinţă oficial în 1822, atunci când domnitorul Dimitrie Ghica i­a înmânat agăi Mihaiţă Filipescu, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti, primul drapel al Agiei.

 Înmânarea acestui steag a legalizat, practic, funcţionarea instituţiei Poliţiei Române.

Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit Poliţie şi s­-a creat Poliţia din Capitală, atribuţiile fiind apropiate de cele actuale, mai precis vorbim despre ordinea, paza oraşului în timpul nopţii şi păstrarea liniştii, supravegherea tuturor persoanelor care intrau în oraş. Începând cu Legea de organizare a poliţiei, emisă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, urmată de Legea lui Vasile Lascăr şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului, competenţele poliţiei au fost extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate. Astăzi, Politia Română este instituţia specializată a statului care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, apărarea proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi linistii publice, în condiţiile legii. Pentru a marca acest eveniment, politiştii buzoieni au organizat o serie de activităţi printre care şi sportive.

Una dintre cele mai atractive, dar care a strâns şi cei mai mulţi competitori, fost, fără doar şi poate, competiţia de minifotbal organizată de filiala locală a Sindicatului Naţional al  Poliţiştilor şi Personalului Contractual – preşedinte Gabriel Dragomir. Astfel, Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” a fost ocupată de poliţiştii buzoieni care au reprezentat 16 “birouri” departamentale ale poliţiei judeţene.

Orgoliile şi ambiţiile combatanţilor au făcut ca turneul să fie unul spectaculos şi cu un final imprevizibil dacă ne raportăm la echipa câştigătoare.

În altă ordine de idei, pentru un loc pe podium s-au luptat Serviciul de Investigare al Criminalităţii Economice, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Biroul de Proximitate şi Biroul de Investigaţii Criminale.

În finala mică s-au duelat Poliţia de Proximitate cu BIC. “Criminaliştii” au început mai bine partida, golurile lui R. Capmare şi Glogoviţeanu confirmând pronosticurile colegilor aflaţi în tribune. Chiar dacă Rădulescu a redus din diferenţă pe finalul primei reprize, Oncel a mărit din nou diferenţa imediat după revenirea de la cabine. Au venit însă execuţiile de generic TV ale lui Mihai Chiorcău, două la rând, care au făcut ca tabela să indice din nou egalitate, 3-3. Mai mult, V. Biţa a ratat golul de 4-3, devierea acestuia cu capul după degajarea propriului portar, ochind transversala. Şi cum ocaziile se răzbună, “criminaliştii” au un final de meci extraordinar, reuşind să puncteze în ultimele patru minute, de trei ori, prin Oncel (2) şi Jipa, stabilind asfel scorul final, 6-3.

Turneul avea să fie câştigat în premieră de “mascaţii” de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, care s-au impus cu scorul de 3-1, în faţa favoritei finalei mari - Serviciul de Investigare al Criminalităţii Economice.

“Mascaţii” au avut o tactică, pe cât de simplă, pe atât de eficicentă. Portarul Baba degajare, Negoiţă deviere cu capul. Aşa a ieşit şi primul gol al partidei, cel care a stabilit şi scorul pauzei. La reluare, Tarze şi Compania au atacat în valuri, însă Baba a fost de departe cel mai bun portar al turneului, lucru confirmat şi de organizatori la final. De cealaltă parte, “mascaţii” s-au apărat organizat şi au jucat doar pe contraatac. La o astfel de fază Mucenic face 2-0 după o combinaţie ca la carte cu Negoiţă. Chiar dacă G. Pană reduce din diferenţă, cu treizeci de secunde înaite de final, Burhală se urcă pe “bicicletă” şi închide tabela cu un şut plasat, lângă bară.

Se încheie astfel, 3-1 pentru Serviciul pentru Acţiuni Speciale care câştigă în premieră acestă competiţie.

Ionuţ Baba a primit titlul de cel mai bun portar, handbalistul Ionuţ Oprea a fost desemnat cel mai bun jucător în timp ce George Buga a marcat 12 goluri, suficiente pentru a primi titlul de golgeter. Biroul de Proximitate a primt în plus şi trofeul “Fair-Play”.

Finala mică: B. Prox. - BIC 3-6 (1-2)

Au marcat: Oncel (3), R. Capmare, Glogoviţeanu, Jipa / Rădulescu, M. Chiorcău (2)

Biroul de Proximitate: Ion Mateiu, Mihai Chiorcău, Mihai Marcea, Constantin Oprescu, Vasile Biţa, Costin Avram, Dan Rădulescu, Dan Olteanu, Cosmin Alexandru.

Biroul de Investigaţii Criminale: Ionuţ Ispas, George Buga, Victor Glogoviţeanu, Răzvan Capmare, Bogdan Capmare, Bogdan Oncel, Adrian Chilă, Dragoş Vlaicu, Valentin Jipa, Adrian Marin, Marian Soare.

Finala mare: SICE -  SAS 1-3 (0-1)

Au marcat: G. Pană / Negoiţă, Mucenic, Burhală

Serviciul de Investigare al Criminalităţii Economice: Liviu Stoica, Teodor Ioriati, Vasile Giani, Gabriel Liviu, Fane Taraze, Gelu Tender, Gabriel Pană, Alexandru Oprea, Alexandru Şoaită.

Serviciul pentru Acţiuni Speciale: Ionuţ Baba, Alin Oprea, Giani Burhală, Nicolae Apostol, Ciprian Negoiţă, Florin Mucenic, Paul Anton, Cristinel Pavel.

Gabriel Dragomir, şef şi la… table

Tot sub tutela SNPPC şi tot pentru a sărbători ziua Poliţiei Române, a fost organizat şi un interesant concurs de table. Astfel, competiţia, gătduită de restaurantul Orhideea, a reunit la start 12 poliţişti.

Cu maximum de victorii, Gabriel Dragomir a câştigat concursul detaşat, arătând că este în formă la un sport de referinţă pentru cei care s-au… pensionat.

Podiumul a fost completat de Georgică Petrişor şi Ion Mateiu.

 
 

Atletism

După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal

Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Președintele C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că nu este o alocare nouă, ci suma este...
Thumbnail Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean e apreciază că în cursul acestui an se va depăşi etapa...
Thumbnail Teatrul “George Ciprian” va pune în scenă, în acest weekend, pentru românii stabiliţi în Italia,...
Thumbnail Un grup de întreprinzători pe zona agroturismului buzoian a promovat imaginea judeţului Buzău la un...
Thumbnail Clădirea Spitalulului Județean de Urgență Buzău va fi consolidată și reabilitată termic cu bani...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Joi, 10 Februarie 2022
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE