COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

O nouă etapă din competiţia “Cupa Satelor“ s-a desfăşurat vineri, pe terenul de la Merei. Dacă în prima grupă echipa din Valea Râmnicului câştigase grupa E şi implicit calificarea la faza judeţeană, de acesată dată elevii profesorului Claudiu Ionescu au fost cei care au triumfat.

Dacă cu echipa din Podgoria a terminat pe ultimul loc în grupa E, de această dată Claudiu Ionescu s-a revanşat cu vârf şi îndesat. Pe o vreme friguroasă, cu ploaie şi vânt rece, elevii de la Școala Cîndeşti s-au duelat în grupa C cu echipele din Breaza, Verneşti şi Merei. Echipele din Stâlpu şi Săhăteni au decis în ultima clipă să nu se prezinte la acest turneu, astfel că lupta s-a dat în patru şi a fost una foarte strânsă, adjudecată pe final de cândeşteni.

Elevii pregătiţi de profesorul Ionescu au debutat cu un succes în faţa mereiului, scor 3-1, după un meci în care au ratat şi o lovitură de penalitate. De altfel, aceştia au ratat lovituri de pedeapsă în fiecare meci, şi cu toate acestea au reuşit să triumfe la final.

Al doilea meci a fost poate momentul-cheie al turneului. Într-un veritabil derby local, cândeştenii şi verneştenii s-au angajat într-un meci foarte disputat şi spectaculos, cu multe goluri şi faze de fotbal veritabil. Finalul a fost unul pe măsură, cu echipa din Cândeşti smulgând in extremis o remiză care s-a dovedit a fi decisivă.

Ultima partidă a turneului a adus faţă în faţă echipele din Cîndeşti şi Breaza, neînvinse după primele două jocuri. După un nou joc spectaculos şi foarte disputat, elevii de la Școala Gimnazială sat Cîndeşti s-au impus la limita (1-0) şi au obţinut astfel biletele pentru faza următoare a competiţiei, aceea pe judeţ.

Performanţă frumosă pentru tinerii Emanuel Barbu, Claudiu Alexandru, Alin Vasile Marin, Cristi Toma, Ionuţ-Marian Micu, Ovidiu Ghiveci, Raul Manolache, Andrei Manolache, Darius Dobrică, Marius Gheorghe Gavriliu şi Leonard Androne. Dacă primii trei menţionaţi s-au ocupat cu succes de partea ofensivă şi au semnat reuşitele care au adus succesele, ultimul amintit a fost îngerul păzitor al porţii, paradele sale înclinând de asemenea decisiv balanţa victoriei în favoarea cândeştenilor. Impresionant şi aportul tânărului Ovidiu Ghiveci, revelaţia competiţiei, dat fiind că este cu doi ani mai mic decât vârsta oficială a competiţiei (născut în 2008).

Plăcut impresionat de atitudinea şi performanţa elevilor săi, Claudiu Ionescu a declarat: “ Am asistat cu toţii la o competiţie reuşită, frumoasă, care dă posibilitatea copiilor de la sat să se afirme şi să joace fotbal într-un cadru organizat. Sunt extrem de mulţumit de toţi elevii mei, de toţi copiii care au demonstrat organizare tactică, inteligenţă şi o atitudine potrivită, atuurile noastre în această fază a competiţiei. Un real câştig pentru noi şi o frumoasă surpriză pentru mine a fost Ovidiu Ghiveci, un puşti ambiţos, născut în 2008, care realmente a impresionat pe toţi cei prezenţi. Un alt lucru inedit şi profesionist a fost arbitrajul – daca la competiţii şcolare arbitrează profesorii de educaţie fizică şi sport, aici am avut parte de arbitrii în adevăratul sens al cuvântului, trimişi de Asociaţia Judeţeană de Fotbal, prilej cu care le mulţumim încă o dată. Pentru faza următoare am în vedere şi o colaborare cu şcolile din comună, unde am văzut că evoluează câţiva tineri care de asem,enea par a avea ceva potenţial.”

Alături de echipele din Valea Râmnicului şi Cîndeşti, la faza judeţeană ce se va desfăşura cel mai probabil în primăvară se mai califică învingătoarele din grupa A (Pătârlagele, Siriu, Cislău, Berca), din grupa B ( Ruşeţu, Luciu, Gălbinaşi, Smeeni, Ținteşti, Movila Banului), şi din grupa d ( Beceni, Cernăteşti,Vadu Paşii, Mărăcineni, Săpoca). Campioana judeţeană va participa apoi la etapa pe zonă, alături de campioanele din Vrancea, Brăila, Tulcea, Constanţa şi Galaţi. 

Atletism

Sprintera buzoiană Marina Andreea Baboi a debutat fulminanat în sezonul indoor 2019 reuşind să facă spectacol la prima participare la Campionatul Naţional Universitar de atletism de sală, competiţie organizată de Universitatea “Vasile Alecsandri”

Citește mai departe...
„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

„CUPA SATELOR” a demarat şi la Buzău

Dedicată copiilor U13 din satele şi comunele României, competiţia care a debutat pe 1 octombrie este organizată de Federaţia Română de Fotbal prin Asociaţiile Judeţene de Fotbal, în parteneriat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

COPIII “GENERALULUI”, ÎN FAZA PE JUDEŢ

O nouă etapă din competiţia “Cupa Satelor“ s-a desfăşurat vineri, pe terenul de la Merei. Dacă în prima grupă echipa din Valea Râmnicului câştigase grupa E şi implicit calificarea la faza judeţeană, de acesată dată elevii profesorului Claudiu Ionescu au fost cei care au triumfat.

”Canalizarea

nu este tomberon”

Citeste aici...

 

Thumbnail Performanţele şcolare şi extraşcolare obţinute de-a lungul timpului au plasat Şcoala Generală Nr. 15...
Thumbnail Sărbătoare mare, pe 18 decembrie, în Sala Sporturilor din Râmnicu Sărat. Cu mic, cu mare, începând de la...
Thumbnail Pauza dintre tur şi retur a prilejuit un motiv de sărbătoare pentru majoritatea echipelor de...
Thumbnail Tradiţionalul banchet de final a primii jumătăţi a campionatului reprezintă un moment deosebit, de bucurie şi...

Local Breaking News

Facturi mai ieftine de la Compania de Apă

Începând cu 1 ianuarie 2019, cota de TVA pentru serviciile de canalizare operate de Compania de Apă S.A. Buzău scade de la 19% la 9%. În consecinţă, preţul/tariful combinat de apă/canalizare-epurare a scăzut de la 8,15 lei la 7,89 lei.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ion Viorel, reconfirmat în funcţia de... blatist
Marți, 29 Ianuarie 2019
După cum se ştie, fostul antrenor al defunctei FC Gloria Buzău, Viorel Ion, a fost suspendat din sport pentru doi ani pentru trucarea unor meciuri... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
„Cocalar de Buzău”, o marcă a fotbalului buzoian recunoscută de TAS
Joi, 12 Octombrie 2017
Buzăul s-a instalat definitiv pe lista ruşinii, după ce de curând Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în Elveţia, a dat un... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, cel mai tânăr locotenent de Miliţie
Vineri, 08 Septembrie 2017
Probabil puţini cunosc faptul că la vârsta de 19 ani fostul jucător al Gloriei Buzău, George Timiş, devenea cel mai tânăr locotenent de... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
„Eu cred că Dumnezeu le-a aşezat aşa cum a trebuit”
Luni, 14 Ianuarie 2019
Lideră în seria I - SCM Gloria Buzău s-a reunit săptămâna trecută în vederea pregătirii sezonului de primăvară. Fără înfrângere în... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Marina Baboi şi Ovidiu Ionescu, sportivii anului la SCM Gloria Buzău! Handbalul feminin, cea mai...
Vineri, 28 Decembrie 2018
Sportul buzoian a cunoscut în 2018 un adevărat moment de cotitură, bifând unul dintre cei mai buni ani din istoria recentă. Acest lucru n-ar... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE