Asociaţia Judeţeană de Fotbal vrea ca elementul autohton să primeze în eşaloanele inferioare ale fotbalului judeţean. Astfel, în şedinţa Comitetului Executiv de la sfârşitul lunii trecute s-a stabilit ca din sezonul următor,
la nivelul Ligilor a 5-a şi a 6-a să existe obligativitatea folosirii a 6 jucători care să se fi născut, să aibă domiciliul sau locul de muncă în comuna respectivă. Astfel, crede preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Adrian Petre, vor fi evitate situaţii precum cea cu care s-a confruntat în acest sezon echipa Progresul Beceni.
“În şedinţa Comitetului Executiv din data de 30 ianuarie am hotărât ca din sezonul viitor, 2017-2018, la Ligile a 5-a şi a 6-a, să fie obligativitatea folosirii a 6 jucători din comună, fie cu domiciliul, fie născuţi, fie cu locul de muncă în comuna respectivă. Ne-am gândit la acest lucru pentru că vrem să evităm ce s-a întâmplat în sezonul acesta, când o echipă care începuse campionatul, e vorba de Progresul Beceni, s-a trezit după 4 etape că toţi jucătorii, cu antrenor cu tot, au plecat în altă comună vecină. Trebuie să motivăm echipele, comunele, autorităţile locale să-şi crească jucătorii din comună", a explicat Adrian Petre. De precizat că regula celor 6 jucători autohtoni nu va afecta, deocamdată, Liga a 4-a.
În acelaşi timp, regula celor 6 jucători autohtoni va ajuta şi la mărirea numărului de fotbalişti seniori, iar comunităţile care nu au în prezent echipe pot profita. “Fiind obligativitatea folosirii a 6 jucători din comună vom evita să aducem mercenari din altă parte, din alte judeţe şi vom căuta să ne creştem, efectiv, jucătorii noştri. În acest moment avem o criză de jucători seniori, încercăm prin această măsură să avem un rulaj foarte mare de jucători şi cam peste 3-4 ani să nu mai avem această criză de jucători seniori care există acum. Avem multe comune care doresc să aibă echipă de fotbal, dar nu au jucători, nu au antrenor, nu are cine să se ocupe. Avem Beceni, Ulmeni, Săgeata, Lopătari, Nehoiu care, din cauza problemelor cu jucătorii şi că nu are, efectiv, cine să se ocupe, au renunţat la a participa în campionat”, a mai spus preşedintele AJF Buzău.
Cum se evită falsurile
Adrian Petre nu exclude posibilitatea ca această regulă să poată fi ocolită prin diverse tertipuri, numai că, graţie sistemului informatizat la care se lucrează în acest moment, falsurile vor fi greu de înfăptuit: “Nu cred că va mai fi posibilitatea unor falsuri. Noi, la AJF, vom avea, din retur, un sistem informaţional pe site care va cuprinde toate informaţiile. Adică vom avea jucătorul, cu poza, numărul carnetului, până la ce dată este legitimat la clubul respectiv sau dacă este legitimat definitiv la clubul respectiv. Oricine poate să intre de pe telefon să vadă dacă jucătorul din teren corespunde cu numele din raportul de arbitraj, corespunde cu ce scrie pe site. Bineînţeles că excepţii vor mai fi, dar toţi jucătorii sunt înscrişi aici, la AJF şi noi avem fişe pentru fiecare jucător şi atunci vom avea clar tabloul cu echipa cu jucătorii, dacă sunt şi respectă acest criteriu cu 6 jucători din comună.”
(Sursa: www.sansanews.ro)
Pădurea Rediu, din județul Botoșani, a fost desemnată drept gazdă pentru etapa națională a Sportului Școlar Cros gimnaziu individual. Pe lângă elevi care fac atletism de performanță la unitățile școlare de profil din țară, unii dintre aceștia
În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.