Întotdeauna a fost mai la îndemână scuza lipsei banilor în faţa acuzelor că nu se face treabă. Multe proiecte sunt abandonate la jumătatea drumului, în timp ce altele, la fel de multe,  sunt şterse definitiv de pe lista priorităţilor.

 Chiar dacă realizarea lor ar fi ridicat cât de puţin standardul de viaţă. Indiferent despre ce comunitate am vorbi.

Nici domeniul sportiv nu este ocolit de tăvălugul nepăsării şi asistăm, fără puterea de a ne opune, la distrugerea unor adevărate mituri. Simbolul sportiv local – Gloria Buzău – a devenit istorie, din păcate ultimul capitol fiind desprins, parcă, dintr-un scenariu de film italian ce evoca activitatea criminală a grupului mafiot Cosa Nostra. „Naşul” a ieşit la pensie, nu înainte să-şi burduşească bine buzunarele, după ce a trucat câteva meciuri la pariuri (n.a.- pentru care FRF, se spune, l-ar fi amendat... cu câteva zeci de mii... de lei!).

Cum era şi normal, în România celor 26 de ani de piaţă liberă şi decizii alandala ale autorităţilor, au picat şi alte sporturi. La Buzău tragedia a avut amploare: fotbal, handbal, volei, rugby... şi până la finele anului mai este!

Zona Râmnicului nu a fost ocolită, chiar dacă aici autorităţile locale, dar mai ales cei implicaţi direct în actul sportiv, parcă au dat de înţeles că vor să lupte până la ultima... variantă.

Un exemplu în acest sens l-am aflat de la actualul primar al oraşului, profesorul Sorin Cârjan, de altfel, venit în administraţia locală direct din lumea sportului. Am vorbit despre situaţia din voleiul local şi despre aceleaşi probleme legate de asigurarea unor finanţări sigure, dar şi despre interesul celor două părţi – Primărie, pe de o parte, şi conducerile echipelor de volei, constituite la nivel local, pentru identificarea unor formule de echipe care să fie trimise în teren la victorie. Soluţia era simplă: antrenorii trebuia să se pună de acord constituie un grup de jucători, din care, la nevoie cele două echipe să folosească sportivi pe diferite posturi, mutări care le-ar fi crescut şansele la victorie. În definitiv, ar fi câştigat sportul râmnicean, iar în timp rezultatele bune ar fi atras atenţia inclusiv tinerilor din afara fenomenului sportiv, în special celor din şcoli, şi care s-ar fi putut orienta către o astfel de pregătire sportivă. 

Suntem de acord cu profesorul Sorin Cârjan, primarul oraşului Râmnicu Sărat, că justificările nu vor îndrepta lucrurile. Pe de altă parte, o constatare este cât se poate de clară: fenomenul sportiv râmnicean numit volei nu a fost gestionat eficient! De aceea, acum primarul Cârjan nu poate anticipa un anume curs al acestui sport în plan local şi implicit rezultate. De un singur lucru îi poate asigura primarul Cârjan pe tinerii sportivi râmniceni, anume că în fiecare an autorităţile locale vor organiza Gala Sporturilor, în care vor fi oferite premii.

Reporter: Domnule primar, sportul este unul dintre domeniile de activitate în care orgoliile depăşesc, probabil, interesul strict sportiv, de aceea un primar, cum este şi cazul dumneavoastră, ar putea fi pus în situaţia de a fi un „judecător de pace”.

Sorin Cârjan: Un lucru este sigur. Primarul, înainte de orice, are datoria să lucreze şi să ia decizii în favoarea comunităţii. În permanenţă se pune problema necesităţilor grupurilor de indivizi, pe de o parte, şi a îmbunătăţirii imaginii localităţii, între aceşti doi vectori de activitate stabilindu-se şi priorităţile. Unii primari consideră că dacă au asfaltat o stradă şi-a făcut datoria faţă de comunitate. Alţii, consideră că a face educaţie, chiar dacă pare a fi un demers cu multe implicaţii, inclusiv emoţionale, este o decizie care presupune o mare responsabilitate. Sportul, alături de activităţile culturale, dar acestea integrate în sistemul educaţional şi de sănătate, locale, fac parte din Marea Educaţie. Nu ştiu dacă aceste domenii ar fi neapărat „producătoare” de orgolii, dar e clar că între indivizi se manifestă un astfel de sentiment, care nu face decât să macine în primul rând încrederea că rezultatele pozitive pot fi susţinute şi, de ce nu, repetate. Am avut şi bucuria să constat că mulţi dintre cei implicaţi în activităţi pe domeniile amintite au traversat perioade în care realizau lucruri în comun, noi, autorităţile locale am oferit sprijin şi înţelegere, de aceea încă pot spune că la Râmnic nivelul este ridicat, iar sincopele, de orice fel, nu pot fi decât trecătoare.

Rep.: Pe domeniul Culturii, zona Râmnicului şi-a creat o „fiinţă” aparte.

Sorin Cârjan: La Râmnic se organizează Festivalul Internaţional de poezie „Titel Constantinescu”, cred că este la a patra ediţie, manifestare care reuneşte scriitori din România, Republica Moldova şi nu numai şi este o ocazie fericită să aducem la Râmnicu Sărat oameni din acest spaţiu cultural. Dar foarte des, să spunem de două ori pe lună, au loc lansări de carte la Râmnicu Sărat, nefiind vorba doar de autori locali. Eu nu vorbesc ca un critic literar, dar ca primar consider că frecvenţa unor astfel de manifestări, unde se întâlnesc scriitori din toată ţara nu poate însemna decât un lucru bun, pentru că implicit vorbim şi despre stimularea creativităţii râmnicenilor.

Rep.: Dacă la Buzău există „Plaiurile Mioriţei”, la Râmnic despre ce am putea vorbi?

Sorin Cârjan: Din câte ştiu, balada Mioriţa are aproximativ 1000 de versiuni. Cu siguranţă una dintre ele are şi un baci râmnicean. Lăsând gluma la o parte, Râmnicul are identitate proprie în privinţa tradiţiilor populare şi culturii în general. Râmnicul a fost şi el judeţ. Avem încă orgolii şi o personalitate suficient de puternică încât să ne dorim să vorbim de apartenenţa la acest spaţiu fără să ne legăm de Buzău, Brăila sau Vrancea. Noi suntem râmniceni. Se pare că acest lucru cam deranjează pe alţii, nemulţumeşte pe şi mai mulţi, dar vom continua pe această linia a tradiţiilor locale. Nu sunt un specialist, nu pot să dau repere pe această zonă, dar Valea Râmnicului este plină de tradiţii. Cred că în urmă cu doi ani a fost lansat un album cu piese de pe Valea Râmnicului. Autorităţile oraşului Râmnic, în colaborare cu o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară sprijină activităţile pentru identificarea şi valorificarea tradiţiilor folclorice pe Valea Râmnicului. Sperăm să fim inspiraţi ca în perioada următoare să ieşim la nivel naţional cu lucruri care se întâmplă frumos pe această zonă.

Pe de altă parte, noi suntem şi orgolioşi dar şi raţionali. De la dimensiunea unui municipiu de rangul Râmnicului nu putem emite mari pretenţii, în raport cu alte oraşe apropiate. Suntem, totuşi, o treime din ceea ce reprezintă celelalte oraşe din zone apropiate. În schimb, avem aspiraţiile noastre, obiectivele noastre şi prin asta nu trebuie neapărat că trebuie să ne întrecem cu cineva, să ne comparăm cu alţii.

Rep.: Cum veţi gestiona resursele, pe viitor, pentru dezvoltarea oraşului?

Sorin Cârjan: Râmnicul nu este un oraş bogat. Probabil că nu a fost niciodată un oraş foarte bogat şi mi se pare firesc ca din resursele multe-puţine să direcţionăm o sumă suficientă către educaţie, cultură, sport. Bani trebuie şi pentru asfaltare, spaţii verzi, curăţenie şi altele, dar făcând un raport al eficienţei, cred că cel mai indicat este să investeşti în domeniile care au legătură cu educaţia şi cu sănătatea comunităţii. Ca şi dezvoltare, salvarea noastră vine de la fondurile europene, de la programele guvernamentale şi vom face în continuare eforturi să atragem fonduri din astfel de surse. Suntem pregătiţi, aşteptăm să se deschidă Axele, avem emoţii în privinţa viitoarelor investiţii, pentru că, se vede treaba, de aproape un an de zile tot aşteptăm să vedem ce se va întâmpla cu fondurile europene. Am speranţa că imediat după decembrie lucrurile se vor debloca.

Suntem în continuare interesaţi de asfaltarea străzilor din municipiu, de reabilitarea şi moder­nizarea şcolilor şi a spitalului, de reabilitarea clădirii Primăriei şi a instituţiilor publice, moder­nizarea iluminatului public, construirea unei turbine eoliene care să producă energia necesară iluminatului public, modernizarea clădiri Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” şi a stadionului. Vom încerca să accesăm cât mai multe variante de finanţare, să uzăm de toate posibilităţile, iar despre gradul de reuşită vom vorbi peste vreo doi-trei ani.