Memorialul „Alexandru Cristian”, competiţie organizată în memoria fostului mare portar al Gloriei, îşi va consuma în acest an ediţia a XIV-a. Tradiţionalul turneu juvenil, care încheie anul la Buzău, este organizat pe 27 decembrie, la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” și va aduna la start
copii născuți în 2015 și mai mici. Vor participa formațiile Metalul Buzău, Viitorul Berca, Viitorul 2010 Buzău, CSM Rm Sărat, LPS Buzău, SCM Gloria Buzău.
Competiţia este organizată de finul fostului portar, Gheorghe Guiu, de familia Cristian, cu sprijinul Consiliului Judeţean, al Direcţiei Judeţene pentru Sport, Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Acerbis Buzău, Campus TV, Buzăul Spotiv, Cotizo, FC Activ şi SC Beta.
În urmă cu 5 ani, Consiliul Judeţean i-a conferit lui Alexandru Cristian titlul de „Cetăţean de onoare al judeţului Buzău” post mortem.
Precedentele 13 ediţii au fost câştigate de LPS Buzău (6), CSM Focşani, Viitorul Buzău, FC Buzău, CSM Râmnicu Sărat (2) şi CS Eforie (2).
Foto: CSM Râmnicu Sărat, câştigătoarea ultimei ediţii
Memorialul "ALEXANDRU CRISTIAN" reprezintă o tradiție valoroasă, iar continuitatea sa este cu siguranță un omagiu frumos adus fotbalului juvenil și memoriei unui mare portar. Mult succes echipelor participante!
Programul competiţiei:
Etapa I
09.00: Viitorul Buzău – Metalul Buzău
09.40: LPS Buzău – Viitorul Berca
10.20: SCM Gloria Buzău – CSM Râmnicu Sărat
Etapa a II-a
11.00: Viitorul Berca – Metalul Buzău
11.40: LPS Buzău – SCM Gloria Buzău
12.20: CSM Râmnicu Sărat – Viitorul Buzău
Etapa a III-a
13.00: SCM Gloria Buzău – Viitorul Berca
13.40: Viitorul Buzău – LPS Buzău
14.20: Metalul Buzău – CSM Râmnicu Sărat
Etapa a IV-a
15.00: SCM Gloria Buzău – SCM Gloria Buzău
15.40: CSM Râmnicu Sărat – Viitorul Berca
16.20: LPS Buzău – Metalul Buzău
Etapa a V-a
17.00: Viitorul Buzău – Viitorul Berca
17.40: Metalul Buzău – SCM Gloria Buzău
18.25: LPS Buzău – CSM Râmnicu Sărat
19.00: Festivitatea de premiere
Alexandru Cristian, scut istoric
Dacă pentru cei maturi numele de Cristian II (Cristian I a fost portarul echipei FC Argeş Piteşti) este binecunoscut, pentru cei mai mici, ne permitem să-i reliefăm succint biografia ilustrului dispărut.
Alexandru Cristian s-a născut în 1953 la Robeasca, comună aflată la graniţa judeţului nostru cu Brăila. Tatăl său era preşedinte la CAP, copilul Alexandru bătând mingea pe izlazul comunal, alături de Nicolae Voineag (cel mai bun prieten al său) Ionel Vasile (director tehnic la Crama Urlaţi), Ştefan Coman (fost consul în Argentina), Emil Epuraş, regretatul Costică Minţoiu, Gigă Guiu (finul său), Zică Antohe (patron la Pietroasa SA) şi alţii. Sandu debutează în poarta divizionarei „C” Chimia unde coechipier era şi George Chitu, care mai târziu, alături de regretaţii Aurică Bădin şi Puiu Rusen au încântat mulţi ani publicul cu Metalul Buzău.
La 19 ani, Cristian II, în timp ce-şi satisfăcea stagiul militar, era în poarta Victoriei Roman din Divizia B, echipă în care juca şi fostul internaţional de mai târziu, Emerich Dembrovschi. Apără fantastic într-un meci cu Gloria Buzău (1-0 pentru gazde), fiind luat la ochi de Romeo Catană, antrenorul buzoienilor, care-l aduce la Buzău. În sezonul ’74 - ’75, Gloria Buzău se clasează pe locul II în Divizia „B”, în care Cristian II debutează în poarta buzoienilor într-un joc din deplasare, după o accidentare a marelui Stelian. În sezonul ’76 - ’77, Gloria ocupă locul II (după Petrolul Ploieşti) în „B”, iar un sezon mai târziu, Buzăul promovează pentru prima dată în „A”, cu Ion Ionescu şi Jean Luca la timonă. Printre colegii lui Cristian II îi amintim pe Stelian, Stan, Oprişan, Negoescu, Neculce, Petrache, Toma, Tulpan, Ghizdenau, Ivana etc.
În sezonul ’78 - ’79, Gloria se clasează pe locul 13 în „A”, după ce un „ţăran din CAP” - Ghizdeanu a băgat pe UTA-n „B”. Cristian II a apărat poarta Gloriei în 23 de partide din 3, fiind şi cel mai bine notat (nota 7,17), urmat de Alex. Nicolae (6,78) şi Costică Stan (6,61). Este al treilea portar al ţării, selecţionat în lotul olimpic. În perioada ’80 - ’83, Cristian II apără poarta celor din Suceava, aflându-se la cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din localitate. La un joc acasă, câţiva suceveni se dau „loviţi” în teren (printre ei şi Caşuba) înscriind şi un autogol (0-2). Extrem de supărat, Cristian îşi întreabă coechipierii din apărare: „Băi, voi ştiţi ceva?”. Se enervează la maxim, ia mingea pe care o trimite în tribună, plecând spre vestiar. Este aplaudat de toată lumea, în final jocul terminându-se egal (2-2) de frica fanilor. În sezonul ’83 – ’84, Gloria promovează iar în Divizia A, (cu Gică Constantin la timonă), Cristian II avându-i colegi pe Lazăr, Comănescu, Titi Mircea, Relu Petrache, Tică, Stănciulescu, Andriesei Balaur, Ghizdeanu, Zahiu, Cramer „Bigudiu”, Şumulanschi, Dudu Georgescu, mitică Marcu, State etc.
În sezonul ’84 – ’85, Gloria Buzău obţine cea mai bună clasare în divizia A, locul V, participând la Cupa Balcanică. În sezonul ’85 – ’86, Gloria se situează pe locul 15 în Divizia A, salvându-se în ultimul joc (0-0 cu Victoria Bucureşti, echipa Miliţiei), un meci cu cântec. La Gloria activau atunci: Cristian II, Lazăr, Comănescu, Năstase, Fl. Marin „Flocea”, Titi Mircea, Tică, Tulpan, Zahiu, Balaur, Ghizdeanu, Şumulanschi, Cramer, Dudu Georgescu, State, Profir „Fachiru’”, Viorel Ion, antrenori fiind Ghe. Constantin, ajutat de Fl. Dumitrescu şi Ion Ioniţă. Puţini ştiu că un rol important în păstrarea la Gloria a lui „Vioară” l-a avut Cristian, acesta chiar certându-se cu maestrul Constantin.
Pe linie profesională, Alexandru Cristian a prestat ani de zile meseria de profesor de educaţie fizică la Şcoala nr. 14. Pe 14 noiembrie 2007, la numai 54 de ani, Cristian trece în rândul celor drepţi, la numai trei săptămâni după ridicarea la ceruri a „regelui” fotbalului românesc, inegalabilul Nicolae Dobrin.
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)