Cupa "Prichindel", ultima acţiune a Arenei din acest sezon

Asociaţia Presei Sportive "Arena Buzoiană" în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău a organizat în 2015 câteva turnee de minifotbal, rezervate copiilor şi juniorilor, toate sub deviza „Hai la Sport, hai la fotbal!”.
 Debutul l-am făcut la Glodeanu Sărat în luna ianuarie, am trecut pe la Nehoiu, Gura Teghii şi am finalizat proiectul la Buzău, o dată cu organizarea Cupei „Prichindel”.
Din cauze obiective, ultima acţiune nu s-a mai ţinut la Cislău, aşa cum a fost programată iniţial, drept pentru care a fost „reformulată” şi programată a se desfăşura la Buzău. Altfel spus, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” a fost, gazda unui miniturneu de minifotbal la care au participat Viitorul 2010 Buzău şi CS Dacia Buzău, ambele cluburi cu câte două echipe.
Faptul că în nenumărate rânduri antrenorii Mircea Constantin şi Sandu Ionescu organizează partide de verificare a fost un motiv cât se poate de convingător, pentru noi ca organizatori, să premiem echipele în mod egal, cu mingii, diplome şi cupe, fără a ţine cont de rezultatele înregistrate. Aşa cum menţionam mai sus, principala motivaţie pentru micuţii viitori fotbalişti trebuie să fie aceea de a face mişcare, într-un cadru organizat, şi dacă lucrurile se vor aşeza în timp, cele două cluburi să se laude în viitor cu promovarea jucătorilor la un nivel mai mare.
 
Viitorul 2010 Buzău (I): Darius Ioan, David Dobrescu, Mario Sitaru, Radu Filipache, Cătălin Lungu, Cătălin Oancea, David Bogdan, Andrei Modiha, David Maravela, Gabi Popescu, Erik Oprea.
Viitorul 2010 Buzău (II): Ştefan Oancea, Rareş Mertic, Rareş Golea, Luca Caţă, Gheorghe Lucă, David Răgălie, Mario Stoica, Matias Burlacu, Mario Dragomir.
CS Dacia Buzău (I): Gabriel Stanciu, Costin Sebastian Belcea, Alexandru Morar, Ionuţ Dunel, Andrei Ciobanu, Ştefan Dumitru, Andrei Răpiţeanu, Georgian Gavrilă.
CS Dacia Buzău (II): Rareş Radu, Alex Răpiţeanu, Cristian Gavrilă, Claudiu Ivan, Daniel Moisescu, Georgian Baroian, Andrei Manolache, Iannis Manolache, Andrei Călin, Gabriela Călin.

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail   Muzeul Judeţean Buzău deschide, în acest weekend, trei expoziţii temporare: „Miros de pâine caldă. Pâinea...
Thumbnail Muzeul Județean Buzău îi invită pe toți iubitorii de cultură să petreacă sfârșitul de săptămână într-un...
Thumbnail Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, marchează Ziua...
Thumbnail Ultima tranşă de 20 de microbuze electrice, din totalul de 61, achiziţionate de Consiliul Judeţean pentru...
Thumbnail Unul dintre proiectele de hotărâri care au fost incluse pe ordinea de zi la ultima şedinţă...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE