Cam așa se poate rezuma debutul Gloriei Buzău în noul sezon, unul plin de ambiții și dorințe de mărire. La unison, președintele, antrenorul, jucătorii vorbesc despre obiective mărețe, nu s-au sfiit chiar să aducă în discuție promovarea în primul eșalon, dar pe ”dreptunghi”
lucrurile au stat destul de diferit. Sub privirile a circa 1000 de fani, curioși să vadă cu ochii lor debutul de sezon pe viu, buzoienii s-au remarcat în prima parte prin câteva centrări prinse fără probleme de portarul advers și un șut anemic pe poartă. De partea cealaltă, rapizii jucători bănățeni au semănat ceva panică în careul buzoian, dar amfitrionii au fost ocrotiți de șansă și au scăpat, cum se spune, basma curată.
Lucrurile s-au mai animat puțin după pauză. ”Profesorul” Pustai a mutat inspirat, au fost introduși în teren, printre alții, Ciobanu și Cârstocea, jucători ce au demonstrat că pot face diferența. Așa s-a întâmplat și în minutul 59, când Alin Cârstocea a ”prins” un vole de zile mari de la peste 25 de metri, iar balonul a poposit cuminte la colț, pentru 1-0. Imediat, Vali Alexandru are golul de 2-0 în vârful ghetei, dar se complică cu ceva driblinguri în plus, și o fază promițătoare eșuează lamentabil, cu o pasă la adversar. La fel de adevărat este că înainte de gol Gavra testase reflexele lui Relu Stoian cu un șut din unghi, iar pe final balonul s-a plimbat periculos prin careul mic buzoian, fără ca unul dintre atacanții echipați în galben-roșu să poată interveni.
Se termină 1-0 și Gloria răsuflă ușurată, după un duel ce s-a dovedit mai greu decât se anticipa.
Bine organizată, cu mare disponibilitate la efort, Ripensia Timișoara, la care a intrat pentru cinci minute și ex-metalistul Claudiu Zamfirescu, s-a dovedit un adversar redutabil, care poate ar fi meritat chiar o remiză, la cum au stat lucrurile. Dar o victorie este o victorie, trei puncte sunt trei puncte, și Gloria debutează reușit, spre deosebire de sezonul trecut. Acum buzoienii se alătură unui grup de alte șase echipe care au obșinut primele trei puncte. Celelalte rezultate au fost și ele destul de surprinzătoare - CSM Slatina, viitorul adversar care va poposi în Crâng peste două săptămâni, a făcut instrucție cu Chiajna, Csikszereda a pierdut surprinzător și nu prea la Dej, iar nou-promovata Dumbrăvița a dat lovitura și s-a impus la Târgu-Jiu. Este un campionat lung, unde fiecare punct contează.
Gloria Buzău se va întări curând, o dată cu revenirile accidentaților Blejdea și Banyoi, dar și cu intrarea albanezului Marku, ale cărui acte de transfer ar fi încă în lucru. La fel și în cazul brazilianului Dudu, sau al portarului portughezo-liberian Wynny Boison. Revenind la acest joc, de apreciat evoluția foarte bună a tânărului fundaș Robert Sălceanu, care a evoluat aproape ireproșabil, deși nu a avut parte de adversari ușori. Sâmbătă la prânz, Gloria se deplasează la Capitală pentru duelul cu Metaloglobus București, joc ce urmează, se pare, a fi televizat.
”Lupii Negri”, din nou alături de echipă
Aproximativ 50 de fani buzoieni, membri ai Peluzei Crâng și nu numai, au luat loc în spatele porții, pentru a încuraja pe Gloria. Ei au scandat și au cântat pe tot parcursul jocului, încurajând pe roș-albi cu mult fair-play. La final, echipa și suporterii s-au bucurat împreună de o frumoasă și muncită victorie. Jucătorii s-au deplasat in corpore la gard, pentru a mulțumi fanilor pentru sprijinul acordat. Au primit la schimb aplauze și încurajări. Deși lucrurile nu au decurs conform planului, iar jocul an fost mai greu decât se anticipa, fanii buzoieni au crezut permanent în victorie. Ei i-au primit cu multă simpatie inclusiv pe noii veniți, aplaudați în momentul schimbării. Se anunță un sezon lung și frumos, cu Peluza Crâng plănuind déjà deplasări. Proxima ocazie, în weekend, în Pantelimon iar băieții din galerie déjà au anuțat intenția de a se deplasa să susțină echipa de la fața locului. Forza Gloria!
GLORIA BUZĂU-RIPENSIA TIMIȘOARA 1-0 (0-0)
A marcat:Cârstocea (59)
Cartonașe galbene:Matiș / Lalic
Gloria Buzău: R. Stoian (cpt.), Pîrvulescu, Wiktorski, Vîrtej, Sălceanu, Trebotic (Cârstocea), Honciu, Al. Munteanu (Ciobanu), Matiș (Lopez), V. Munteanu (Manea), V. Alexandru (Burlacu) Antrenor: Cristian Pustai
Ripensia: Toroc, Morariu (Mitrov), Țieranu, Lalic, Fridrich, Stoi (cpt), Călin(Vidrășan) – Piftor (Zamfirescu), Ene, Mogoș (Agapie), Gavra Preparator sportiv: Iulian Muntean / Antrenor: Robert Ivan
Au arbitrat Sergiu Anton (Bucureşti), Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Petruţa Iugulescu (Buftea).
Observator arbitri: Ionel Popa (Paşcani).
Delegat joc: Petre Badea (Tulcea)
(Articol: Florian NECULAI)
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)