O regulă nescrisă în presă spune că „ce se taie nu se fluieră”, adică nu ai pentru ce să dictezi şi să comentezi o lovitură: cu sau fără intenţie, din sau pe la spate, periculoasă ori imorală. Şi alte combinaţii două câte două luate la comandă ar mai putea fi descoperite. Indiferent de jocurile făcute,

 pregătite, nefăcute, născocite, premeditate, ca să folosim şi un termen juridic, pentru că oricât ai anticipa neprevăzutul tot te loveşte(!), adevărul este unul singur şi de cele mai multe ori dureros tocmai pentru cel sau cei care se cred (încă) stăpânii grămezii ordonate. Şi pentru că nu s-a mai putut depăşi condiţia marasmului, totul a fost transformat în stare de insolvenţă. La adăpostul unei asemenea carapace se loveşte în tot şi în toţi, pândind fiecare gest al adversarilor imaginari şi uzitând de tot arsenalul din spatele porţii pentru a-şi apăra propria parvenire.

Necinstit este că nici măcar dintr-un minim patriotism local, atunci când apar subiecte de presă cu personaje autohtone implicate, nu se face apel la o minimă atitudine de sportivitate. Faptul este consumat. Un aşazis sportiv, care nu din vina lui a fost în poarta Naţionalei pentru a fi pierdută o calificare, a reacţionat exact aşa cum îl ducea întotdeauna capul, pentru că, evident, nu avea înălţimea respectivă pentru a aborda mai elegant şi mai sigur problemele. Şi pentru că pe cine nu-l laşi să moară, nu te lasă el să trăieşti, gângăvitul se crede „apărătorul unei generaţii”, cu a cărei istorie îşi alimentează doar o parte a creierului, adică aceea răspunzătoare de gesturi huliganice. Toate acestea, aşa cum spuneam, acţionate de resorturile platoşei stării de insolvenţă.

Totdeauna istoria merge mai departe. Respectul şi admiraţia îşi au locul pe panoplie, şi pentru ca lucrurile să fie îndreptate cât mai aproape de calea normalului este nevoie să acceptăm şi să respectăm profesionalismul.

Dintr-un minim patriotism local, aş fi scris, după incidentul petrecut între sindicalist şi Şeful de Cabinet al preşedintelui FRF, buzoianul Gabi Bădescu, că bătăuşul numai aşa a putut să răspundă la confruntarea cu valoarea. În timp se primul se folosea de o portavoce prin care îşi cerşea un salariu, buzoianul semna şi garanta, prin candidatura lui Burleanu, emanciparea sistemului fotbalistic în România. În timp ce bătăuşul nu ştia să facă altceva decât să provoace instabilitate, buzoianul se folosea de arta conversaţiei la congrese ale FIFA şi UEFA pentru o imagine bună a fotbalului românesc. Gabi Bădescu a fost în delegaţia României la UEFA şi a obţinut dreptul de a fi organizate la noi patru jocuri ale CE din 2020. Nu în ultinul rând, a fost în  grupul celor care au reuşit să convingă Guvernul să adopte o Lege a Sportului (Legea 69 din 2015), prin care s-a dat dreptul autorităţilor locale să să sprijine din bugetele proprii sportul şi performanţa. Ca buzoian, asta aş fi scris! (Gigi Manole)