Frustrare mare printre suporterii buzoieni miercuri după-amiază, cu ocazia partidei de Cupa României contra Botoșaniului. Parcă am revăzut meciul cu Voluntariul de acum ceva timp, când oaspeții au învins tot dintr-un penalty, ca și de această dată. Este adevărat, atunci după o fază
mai puțin clară. De data aceasta eroarea lui Winney a fost decisivă, intrarea sa ”la rupere” la un adversar fiind sancționată prompt cu fault, iar Mailat marcând cu siguranță de la punctul cu var.
Un singur jucător, tânărul Bogdan Oteliță, a fost păstrat de antrenorul Mihalcea în primul unsprezece de la Timișoara din urmă cu trei zile. În rest, echipa complet modificată, cu mult așteptații Dudu, Boison și Marku printre titulari. De partea cealaltă, moldovenii cu siguranță s-au temut de Gloria și de meciul de la Buzău, ei păstrând nu mai puțin de opt titulari în garnitura de start a jocului. A excelat linia defensivă, cu Sno, Boli, Șeroni și Țigănașu, aceștia ducând greul în jocul de miercuri. Mai toate centrările buzoienilor au fost stopate de aceste veritabile turnuri de control moldave, iar portarul Ureche, înlocuitorul titularului Pap, a fost și el la post de fiecare dată.
Ca un plus în acest joc s-a remarcat determinarea băieților echipați în roșu. Cu un Blejdea cu mare poftă de joc, dezinvolt , dar și neinspirat într-o fază ce se putea dovedi decisivă, cu un Vali Munteanu care și el a vrut mult, dar reușitele nu au fost pe măsură, Gloria a avut inițiativa, mai ales în prima parte a jocului. Pe final de repriză Boiciuc putea da lovitura, dar singur-singurel din careu a trimis în bara transversală, semnând cea mai mare ocazie a reprizei și poate a întregului joc. Scor alb la pauză între Gloria și echipa din Superligă.
Botoșănenii mută inspirat și introduc un tânăr jucător la startul reprizei secunde, pe Andrei Dragu, purtătorul tricoului cu numărul 77. Acesta a adus plusul de fantezie atât de necesar în atacul formației sale, fiind cel mai periculos om al oaspeților. Cu toate acestea, tot Buzăul a fost mai aproape de gol, Blejdea a lucrat frumos o fază individuală, a pătruns în careu și a șutat la colțul scurt din unghi închis, deși avea și varianta pasei în careu, unde așteptau doi sau trei coechipieri. Apoi, a venit golul.
Boison a respins în primă fază un șut, apoi a faultat grosolan în careu, iar Sebastian Mailat a marcat fără probleme. Buzăul a mai avut o zvâcnire pe final, dar Burlacu a dat ”să rupă poarta” din careul mic, numai că mingea a ajuns în înaltul tribunei. Și totodată ar fi dat cu piciorul celor 4000 de euro, sumă cu care este recompensat fiecare punct din grupă de către forul organizator.
Nimic altceva notabil până la final, oaspeții trăgând de timp și simulând accidentări până la final, cu îngăduința unui arbitru depășit total de evenimente, și care a avut cartonașe galbene numai pentru echipa gazdă. Asta deși oaspeții meritau și ei cel puțin una sau două ”lămâi”. S-a terminat 0-1, deși, așa cum recunoștea simpaticul Mihai Ciobanu, fost antrenor în Crâng și actual director tehnic al echipei din Botoșani, ”o remiză era mai mult decât echitabilă”. Dar...nu a fost să fie!
Botoșaniul învinge și preia șefia grupei cu trei puncte, profitând de remiza spectaculoasă dintre UTA si FCSB. În această etapă se mai dispută jocul de la Galați, dintre Oțelul și CS Mioveni, apoi va urma etapa a doua, în care FCSB joacă la Galați, Buzăul dă piept pe teren propriu cu UTA și Mioveniul se va duela cu Botoșaniul. Iar imediat după Sf. Nicolae se va juca etapa a treia și ultima, după care se va trage linie, și primele două clasate din fiecare grupă va accede în sferturie de finală ale competiției.
Acum, Buzăul se va axa pe campionat. Lunea viitoare joacă pe teren propriu cu Progresul, apoi marțea cealaltă la Galați. Evoluția de ieri a fost dătătoare de speranțe, cei 2500 de spectatori apreciind jocul favoriților și răsplătindu-i cu aplauze. Rămâne doar ca echipa să își găsească acea constanță care să îi aducă puncte și apropierea de obiectivul propus.
GLORIA BUZĂU- FC BOTOȘANI 0-1 (0-0)
A marcat:Mailat (53-penalty)
Gloria Buzău: Wynney , Oteliță, Wiktorski, Marku, Sălceanu (A. Lopez 59′) , Honciu (cpt.), Gaitan, V. Munteanu ( Ciobanu 59′) (Matiș 75′), Dudu (Alexandru 70′), Blejdea (Burlacu 59′) – Boiciuc
Antrenor: Adrian Mihalcea
FC Botoșani: Ureche, Sno, Boli, Șeroni, Țigănașu (cpt.)(Dican 58′) , Shahaf (Zabou 78′), Perianu, Mussis (A.Dragu 46′), Petkovski (Ivanov 46′), Camara (M.Roman 88′), Mailat
Antrenor: Mihai Teja
Au arbitratFlorin Andrei (Tg.Mureș), Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Florian Alexandru Vişan (Galaţi).
Observator de arbitri:Andrei Ioniță (Bucureşti).
Delegat de joc: Alexandru Muşoiu (Bucureşti).
(Articol: Florian NECULAI)
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)