„Buzăul de poveste” oferit buzoienilor de Consiliul Judeţean

Consiliul Judeţean Buzău organizează, ca în fiecare an, în luna decembrie o serie de evenimente menite să aducă bucuria Sărbătorilor de iarnă mai aproape de buzoieni. Activităţile   organizate   debutează   chiar   pe  1   Decembrie, când sărbătorim Ziua Naţională a României.

 Cu această ocazie, Consiliul Judeţean Buzău va oferi buzoienilor o masă tradiţională  (2.000 de porţii, dintre acestea 500  sunt de post), iar Centrul Judeţean de Cultură şi Artă va susţine un spectacol dedicat acestei   sărbători. Evenimentele   vor   avea   loc   în  Parcul   Centrului  Muzeal  I.C. Brătianu, între orele 11.00 şi 13.00. Tot   pe  1  decembrie, Consiliul   Judeţean va oferi buzoienilor cocarde şi steguleţe în Crâng şi în  Parcul I.C. Brătianu pentru ca fiecare buzoian să poarte cu mândrie tricolorul.

Tunelurile de lumini din faţa Consiliului Judeţean, de la Centrul  Muzeal I.C. Brătianu  şi de la Muzeul Judeţean vor fi aprinse în data de 1 decembrie, la ora 17.00.

-Pe 5 decembrie, ora 17.00, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun în Parcul I.C. Brătianu. Evenimentul va debuta cu un concert de colinde, iar copiii vor primi cadouri de Moş  Nicolae. Darurile vor fi împărţite de către elevi ai Liceului de Arte „Margareta Sterian”, costumaţi în personaje de poveste.

-În   perioada  16-18  decembrie, în  intervalul 09.00-13.00, în  foaierul comun al Muzeului Judeţean şi al Teatrului „George Ciprian”, va  avea  loc evenimentul „Mic-dejun  cu Moş Crăciun”. Aici, cei  mici sunt întâmpinaţi de Moş  Crăciun, un moment plin de încântare, poveşti  şi voie bună. Scena din Parcul Centrului Muzeal I. C. Brătianu va prinde culoare, când   va   găzdui   mai   multe  concerte   susţinute   de   elevii   Liceului   de  Arte  „Margareta Sterian”, începând cu ora 17.00.

-Pe 17 decembrie ne vor încânta cu muzică clasică;

-Pe 18 decembrie invită buzoienii să se bucure de un concert de muzică uşoară;

-Pe   data de 19 decembrie,  ora   14.00, tot la Centrul Muzeal I.C. Brătianu, va avea loc ultima  şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean din anul 2024, care se va încheia, conform tradiţiei, cu alaiul de colindători  format din ansambluri folclorice din întreg judeţul Buzău. Începând cu ora 16.00, Parcul Centrului Muzeal I.C. Brătianu va fi însufleţit de cetele de colindători, ce vor crea cadrul ideal pentru întâlnirea mult aşteptată cu Moş  Crăciun,  care va avea un dar pentru fiecare copil. La final, vor admira un foc de artificii (17.30), completând astfel tabloul magic al Sărbătorilor.

-Pe  20 decembrie, magia va continua în foaierul Sălii Mari a Consiliului Judeţean,  în intervalul 10.00-14.00, unde colindătorii, mari şi mici,  vor vesti   Naşterea   Domnului   şi   vor   încheia   seria   activităţilor   dedicate  Sărbătorilor de iarnă.  „La fel ca în fiecare an, readucem magia şi în inimile copiilor din instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Buzău. Moş  Crăciun va poposi la Spitalul Judeţean şi la Direcţia Generală de Asistenţă  Socială şi Protecţia Copilului”, anunţă reprezentanţii instituţiei.˝

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Elevii olimpici din judeţul Buzău, şi profesorii lor îndrumători, au fost premiaţi ieri, 27...
Thumbnail Muzeul Judeţean Buzău în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al...
Thumbnail Consiliul Judeţean Buzău a anunţat efectuarea primei livrări din lotul microbuzelor contractate prin...
Thumbnail Consiliul Judeţean Buzău, împreună cu instituţiile de cultură din subordine, Teatrul „George...
Thumbnail Începând cu 25 noiembrie, Consiliul Judeţean Buzău, în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE