DIN NOU, ATÂT DE APROAPE...

Și totodată, atât de departe...Dubla manșă contra norvegiencelor de la Storhamar Handball Elite a fost un carusel al emoțiilor, pe timpul celor două ore de joc simțind că am murit și am înviat de nenumărate ori. Iar în urechi ne răsună cuvintele antrenorului adversarelor

- "Din această dublă manșă, s-a calificat echipa mai disciplinată și mai valoroasă..."  Oare?

Totul a început cu tragerea la sorți, când din urnă a ieșit bau-baul norvegian. Sau, ceea ce credeam noi că va fi un bau-bau. Că în realitate, s-a văzut că diferența nu a fost chiar așa de mare, ea făcându-se la concentrare și la soluțiile alese. Unde, din păcate, nordicele chiar au fost superioare.

Prima manșă, desfășurată la Hamar, a stat mult timp sub semnul echilibrului. Buzoiencele au fost conduse constant la unul-două goluri, au revenit în joc, iar la pauză diferența pe tabelă arăta o diferență minimă, 16-15 în favoarea fetelor echipate în galben. Din nefericire, abundența eliminărilor de două minute, unele justificate, altele mai puțin, plus câteva greșeli tehnice au făcut ca diferența să ia proporții în favoarea gazdelor. Arbitrii au fost foarte generoși cu echipa gazdă, acordând mult peste proverbialul 5 %, aici fiind incluse și o serie de aruncări de la 7 metri. Cu toate eforturile portarului Ljubica Nenezic, fluierul final a consimțit o diferență de patru puncte în favoarea celor de la Storhamar, de la care urma să se reia returul din România.

Dacă în Norvegia suporterii au avut privilegiul de a își susține pe viu echipa, returul de la Buzău s-a desfășurat într-o atmosferă tristă. Iar pentru o echipă destul de dependentă de sprijinul propriilor fani, acest lucru a contat foarte mult. Buzoiencele au marct de două ori rapid, dând impresia că pot întoarce rezultatul din tur și implicit soarta calificării. Prima repriză s-a mers cap la cap, gazdele au avut răbdare și s-au concentrat mai bine, iar la pauză tabela indica 14-11 în favoarea Gloriei. Cum ar veni, era necesar încă un gol.

Din păcate, după pauză a intervenit precipitarea și lipsa soluțiilor. Sau poate că gazdele s-au speriat de perspectiva dea se califica în grupele competiției și a produce o mare surpriză. Cert este că în două rânduri Buzăul a greșit exact în momentul decisiv, iar vizitatoarele au profitat. Pe pătrunderi letale și contraatacuri rapide, ajutate și de câteva intervenții reușite ale portarului Stien Liden, jucătoarele oaspăete au reintrat în joc și au reușit chiar să treacă în avantaj, scor 23-22, cu numai opt minute înainte de finalul jocului. Spre lauda lor, elevele antrenorului Aurelian Roșca, încurajate din tribună inclusiv de fostul tehnician, Ovidiu Mihăilă, nu s-au împăcat cu ideea ratării calificării, și au găsit resurse pentru a merge din nou la trei goluri avans, 26-23, cu numai două minute înainte de final. Cum era greu de presupus că oaspetele vor atinge borna de 27 de goluri marcate, un succes la patru goluri asigura calificarea în premieră a Buzăului în grupele competiției. Numai că...stupoare, patru atacuri consecutive au fost ratate de jucătoarele Gloriei, de jucătoare cu experiență, care se vor regăsi și la turneul mondial care va debuta peste două săptămâni. E vorba de Bianca Harabagiu, una dintre piesele de bază ale echipei, și una dintre principalele marcatoare din tur pentru Gloria. Norvegiencele  au sesizat pericolul și au anihilat-o aproape total pe valoroasa jucătoare cu numărul 31 de la Gloria Buzău, care în lipsa altor soluții a încercat în zadar angajări ale pivotului. Până la final, Gloria Buzău nu s-a putut bucura nici măcar de un succes de palmares, partida încheindu-se la egalitate, cu câte 26 de reușite în dreptul fiecărei echipe.

Cu scorul general de 57-53, Storhamar Handball Elite accede în grupele competiției și își continuă traseul european. Buzăul rămâne cu regretul că a terminat din nou competiția practic înainte de a o începe cu adevărat, după pățania de anul trecut, din duelul cu Nantes Atlantique. Interesant va fi până unde va ajunge Storhamar- franțuzoaicele au reușit să își adjudece anul trecut trofeul. A fost ultima reprezentație a fetelor de la Buzău în 2021 în sala proprie, căci din păcate în fața propriilor suporteri este impropriu spus. Rămâne regretul, rămâne impresia frumoasă lăsată de centrul Andreea Rotaru, rămân întrebări legate de randamentul în scădere al trio-ului ex-brăilean Haragabagiu-Zamfirescu-Czeczi, car ar fi trebuit să fie unul dintre atuurile echipei. Interesant-ce întotdeauna-de văzut ce va urma. Pe plan intern, vin deplasări infernale la Bistrița, Vâlcea, București sau Brăila. Plus meciuri grele acasă cu Cisnădie sau Rapid. Pe plan extern, din păcate, în acest sezon nu mai vine nimic!

SCM GLORIA BUZĂU – STORHAMAR HANDBALL ELITE 26-26 (14-11)

Arbitri:Karim Gasmi / Raouf Gasmi (Franța)

Buzău:Batinovic, Nenezic – Rotaru 4, Vasileuskaya 4, Moroianu 4, Harabagiu 3, Petrovic 3, Ilie 3, Czeczi 2, Subțirică-Iovănescu 1, Zamfirescu 1, Vălean 1, Munteanu, Stoleru, Petruș, Savu. Antrenor: Aurelian Roșca

Storhamar:Liden, Gronlund – Obaidli 9, Hovden 5, Venn 4, Hogseth 2, Riegelhuth 2, Nestaker 2, Gabrielsen 1, Jakobsen 1, Sandvik, Ronningen, Bruce, Fredriksson.

Antrenor:Finn Kenneth Gabrielsen.

(Articol: Florian NECULAI / Foto: captură facebook)

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Elevii olimpici din judeţul Buzău, şi profesorii lor îndrumători, au fost premiaţi ieri, 27...
Thumbnail Muzeul Judeţean Buzău în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al...
Thumbnail Consiliul Judeţean Buzău a anunţat efectuarea primei livrări din lotul microbuzelor contractate prin...
Thumbnail Consiliul Judeţean Buzău, împreună cu instituţiile de cultură din subordine, Teatrul „George...
Thumbnail Începând cu 25 noiembrie, Consiliul Judeţean Buzău, în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE