„DUBLĂ” CU DINAMO. LA FOTBAL GREU, LA HANDBAL IMPOSIBIL!

Ziua de sâmbătă a adus o dublă confruntare între Buzău și Dinamo București. Dacă meciul de handbal era de mult timp programat, confruntarea de la fotbal a fost stabilită în scurt, cu doar câteva zile în urmă. Profitând de acțiunile echipelor naționale,
 care au cauzat o întrerupere a primelor două eșaloane fotbalistice, reputații antrenori Mircea Rednic și Cristian Pustai au căzut de acord asupra unul meci amical disputat la Buzău, cu două reprize a câte 60 de minute fiecare. Scopul a fost, evident, ca cei doi tehnicieni să verifice potențialul tuturor jucătorilor aflați în lot, în plus dinamoviștii dorind să vadă la lucru și câțiva jucători care au venit la echipă pe ultima sută de metri.
 
Mai întâi, a fost fotbal...
Disputa fotbalistică a debutat la prânz, având la centru o promițătoare brigadă de arbitri buzoieni, alcătuită din Cătălin Drugea, Mihai Martinescu și Eugen Alexandru. În principiu, cei doi antrenori și-au împărțit lotul în două echipe, câte una pentru fiecare parte a jocului. Numai că socoteala de acasă și cea din târg nu prea s-au potrivit, astfel că Mircea Rednic a decis să îl scoată pe Țâră (component al echipei care a început jocul) înainte de pauză, în timp ce goalkeeper-ul buzoian Relu Stoian, care a început acest duel, a fost păstrat în teren o bucată bună din cea de-a doua repriză.
Pe teren, disputa a stat sub semnul echilibrului. Gazdele au pus destule probleme mai titraților adversari, astfel că portarul Eșanu a avut ceva de lucru. Prima intervenție a acestuia a avut loc chiar aproape de start, în minutul 8, când a respins o minge în primă fază, dar nu s-a mai putut opune reluării din careu a lui Cîrstocea, care a deschis scorul. Ocaziile alternează în continuare la cele două porți, Cîrstocea, Ekollo și Chică-Roșă punându-l la încercare pe tânărul portar dinamovist, profitând și de niște gafe care mai de care mai mari ale defensivei adverse, cu Ricardo Grigore în rol principal. Este adevărat, nici la poarta buzoiană nu a fost liniște, tânărul Bordușanu și Sorescu demonstrând poftă de fotbal. Cea mai mare ocazie poartă însă semnătura lui Cătălin Țâră, care "înalță zmeul" din careu, din poziție foarte favorabilă. Reacție de nemulțumire vizibilă a antrenorului Rednic, care în câteva minute îl va schimba pe respectivul vârf de atac.
În minutul 35, dinamoviștii interceptează la centrul terenului un balon care părea controlat de Cîrstocea, dezvoltă un contraatac rapid și Sorescu finalizează cu succes de pe stânga, cu un șut plasat din careu la colț. Până la final ambele echipe mai au câteva șanse de gol, dar Bordușanu pentru Dinamo sau Chică-Roșă, Ekollo și Munteanu pentru buzoieni nu găsesc drumul spre gol, sau, mai bine spus, se lovesc de câteva parade inspirate ale celor doi portari. Cu puțin timp înainte de pauză, se produce și schimbarea amintită,  Tiberiu Curea fiind introdus în teren la oaspeți în locul lui Cătălin Țâră.
La reluare, pe teren își fac apariția alți jucători. La Dinamo, a ieșit printre alții Sorescu, marcatorul golului, iar în teren își face apariția și inimosul Gabriel Torje. De altfel, acesta are și prima ocazie clară de gol a reprizei, dar din poziție bună îl ia pur și simplu la țintă pe portarul Stoian. Tot Dinamo este periculoasă, iar în urma unui corner balonul ajunge la Mirko Ivanovski, care șutează violent în bara laterală. Au fost fazele care parcă au anticipat golul ce avea să vină.
Antrenorul buzoian dă șansa unor minute și pentru Horeboiu, dar acesta parcă a uitat să lase emoțiile pe bancă și le-a luat cu el în teren. Altfel nu se explică luftul de zile mari din minutul 83, când portarul "bărbierește" un balon în propriul careu. Din fericire, acolo este căpitanul Sebastian Ghinga, care pare a controla situația. Din nefericire, soluția aleasă de fundaș nu este nici ea cea mai inspirată- acesta reia puternic, cu intenția de a trimite în corner, doar că...nimerește propria poartă și aduce "câinii" la conducere. Un tontogol ce vine să răsplătească plusul ofensiv al dinamoviștilor de după pauză.
La gazde, își face debutul mult așteptat și Modibo Keita. Jucătorul venit de la Ceahlăul Piatra-Neamț este foarte activ, și se descurcă de minune pe banda stângă. De altfel, Keita semnează și cea mai mare ocazie de gol a buzoienilor din partea secundă, cu o reluare cu capul din careu, dar balonul trece puțin alături. O bună ocazie de gol o are și tehnicul Paul Pațurcă, dar șutul său spectaculos de la marginea careului este respins în corner de pe linia porții de fundașul Popa, traiectoria execuției indicând faptul că balonul urma să poposească la vinclu.
Și dacă nu a fost 2-2, avea să fie 1-3, după ce în minutul 106 atacantul Tomas Vestenicky preia bine în careu, dribleză scurt un fundaș și marchează cu sânge rece din apropiere. Ultima fază notabilă se petrece la poarta celui de-al treilea portar al lui Dinamo, tânărul Eduard Chioveanu, în vârstă de numai 18 ani.
Concret, Espinosa greșește la 20 de metri, balonul interceptat ajunge la Keita, care șutează superb cu boltă de la 20 de metri, fără speranță pentru goalkeeper-ul advers. Un gol superb și o reușită meritată pentru tânărul originar din Mali, care la numai 21 de ani a  arătat lucruri frumoase în cele 60 de minute în care a evoluat.
 Se termină 2-3, un test util pentru ambele formații. De săptămâna viitoare, competițiile interne se vor relua. Dinamo, aflată într-o situație dezastruoasă în clasament, va da piept în deplasare cu FC Voluntari. Același adversar care va poposi peste două săptămîni și jumătate și la Buzău, pentru disputa din sferturile de finală ale Cupei României. De cealaltă parte, elevii profesorului Pustai se deplasează pe terenul lui CS Comunal Șelimbăr, în tentativa de a securiza locul de play-off pe care se află momentan.
FC BUZĂU- DINAMO BUCUREȘTI 2-3 (1-1)
FC BUZĂU (R1):Stoian, Oteliță, Wiktorski, Vîrtej, Oltean, Gaitan, Cârstocea, Munteanu, Manea, Ekollo, Chică-Roșă
FC BUZĂU (R2):Horeboiu, Zamfir, Ghinga, Lopez, Toma, Mondragon, Pațurcă, Kanda, Latorre (C.Petre), Keita, Rogac   Antrenor: Cristian Pustai
DINAMO (R1):Eșanu, Gluhakovic, Pinto, R. Grigore, Kainourgios, Sorescu, Itu, Matei, Bordușanu, Țâră, Nunic
DINAMO (R2):Fără (Chioveanu), Radu, Ehmann, Torje, C. Grigore, Curea, Borcea, Espinosa, Popa, Ivanovski, Vestenicky  Antrenor. Mircea Rednic
Au arbitratCătălin Drugea, Mihai Martinescu și Eugen Alexandru
 
A urmat handbalul. Aici, fără de surprize
Dacă la fotbal se anunța un joc echilibrat, la meciul de handbal toate calculele indicau pe dinamoviști mai mult decât favoriți, buzoienii având nevoie d eun miracol pentru a scoate un rezultat pozitiv. Cu o echipă stelară și un antrenor pe măsură, campioana ultimilor ediții a trecut la pas de trupa antrenată de Pero Milosevic, "lupii Buzăului" având meritul de a fi luptat din răsputeri și de a fi fost aproape de mult mai valoroșii lor adversari, timp de o repriză și încă vreo zece minute.
După pauză, "câinii" au călcat ușor-ușor acelerația și s-au desprins, golurile lui Dissinger, Shebib sau Sorhaindo distanțând echipa campioană pe tabelă și turnând parcă plumb în ghetele adversarilor. Marcatorii străini ai oaspeților au fost bine secondați de românii Negru și Racoțea, iar la finala tabela de marcaj a înregistrat un avantaj de 11 goluri în favoarea vizitatorilor, poate puțin prea dur față de modul în care au decurs ostilitățile. De remarcat sportivitatea și fair-play-ul în care s-a desfășurat acest joc, dar și impresia frumoasă lăsată per total de tânăul portar buzoian Crăciunescu, Barros, Dumitrana, Nosrati și coechipierii acestora. O propagandă frumoasă făcută unui sport spectaculos, cu o echipă gazdă ambițioasă și un adversar evident superior, printre victimele căruia s-au numărat inclusiv maghiarii de la Vezsprem, rezultat considerat victoria anului în Liga Campionilor și una dintre marile suprize din ultimii ani ale competiției.
 HC BUZĂU – DINAMO BUCUREȘTI 24-35 (15-17)
Buzău: Crăciunescu, Manole – Dumitrana 5, Barros 5, Milosevic 5, Nosrati 3, Mironescu 2, Vojvodic 2, Oprea 1, Anton 1, Gheorghe, Bejinariu, Tălmaciu, Stroe, Carpiuc. Antrenor: Pero Milosevic.
Dinamo: Ghedbane, Lazăr – Dissinger 7, Racoțea 6, Negru 6, Bannour 4, Sorhaindo 2, Khairi 2, Dedu 2, Ghionea 2, Popa 1, Gurbindo 1, Gavriloaia 1, Shebib 1, Humet, Mousavi. Antrenor: Xavier Pascual.
(Articol: Florian NECULAI)

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail   Muzeul Judeţean Buzău deschide, în acest weekend, trei expoziţii temporare: „Miros de pâine caldă. Pâinea...
Thumbnail Muzeul Județean Buzău îi invită pe toți iubitorii de cultură să petreacă sfârșitul de săptămână într-un...
Thumbnail Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, marchează Ziua...
Thumbnail Ultima tranşă de 20 de microbuze electrice, din totalul de 61, achiziţionate de Consiliul Judeţean pentru...
Thumbnail Unul dintre proiectele de hotărâri care au fost incluse pe ordinea de zi la ultima şedinţă...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE