Gloria Buzău a revenit cu mâna goală din îndepărtatul Arad, trecând pe lângă o uriașă șansă de a adăuga punct(e) în clasament. În continuare fără vărf de atac clasic în primul ”unsprezece”, trupa antrenată de Neagoe a fost în majoritatea timpului cel puțin egală,
dacă nu superioară unui adversar pragmatic, dar deloc spectaculos. Diferența a fost făcută de o gafă ce va deveni probabil antologică, o eroare individuală incredibilă pentru acest nivel.
Buzoienii au început mai bine, iar surpriza lui Eugen Neagoe pentru acest joc s-a numit Alexandru Greab. Cu o prestație bună la amicalul contra Afumațiului, portarul ex-piteștean a făcut rocada cu tituarul și chiar căpitanul de echipă David Lazar, trimis pe banca de rezerve. Mutarea s-a dovedit inspirată, întrucât Greab a avut o evoluție apreciată, reușind două-trei parade foarte reușite. Din păcate, la cum a trimis Ferraresso în minutul 30, nici dacă Greab, Lazar și Răilean se aflau toi trei în poartă golul nu putea fi evitat.
După ce Greab reține un șut al lui Fabry, iar Mabea trage alături de țintă, aopare prima ocazie de gol a Gloriei. În minutul 11, Tavares trage bine din afara careuui, dar portarul Popa se arcuiește și respinge bine în lateral. Trei minute mai târziu, Ferraresso apare la finalizare, da data aceasta la poarta care trebuie, dar trimite mult peste poartă, acuzând o intervenție neregulamentară a unui adversar. Faza este verificată la VAR, iar arbitrului Antonie îi ia peste cinci minute pentru a lua decizia- offside în care se afla jucătorul echipat în albastru! Fanii arădeni huiduie copios, dar până la urmă răsuflă ușurați.
Posesia balonului se echilibrează, Mabea și Albu își fac fiecare rost de câte un cartonaș galben, și ușor-ușor ajunge în fatidicul minut 30, când s-a cris soarta jocului. Concret, după fix o jumătate de oră de joc, UTA deschide scorul în mod cu totul surprinzător - o centrare ca atâtea altele, care nu anunța nimic, este reluată imparabil în poartă de fundașul Ferraresso! Poate acesta a vrut să respingă în corner, poate a vrut să paseze portarului, nu vom ști niciodată. Cert este că execuția fundașului lateral braziliano-bulgar cu nume de rezonanță itaiană i-ar face invidioși pe Pușcaș,Alibec sau cine mai bântuie prin atacul naționalei lui Lucescu cel bătrân. Liber în careu, nepresat și total neinformat, Diego al nostru a ales cea mai proastă soluție care se putea alege la faza respectivă. Partea bună este că plonjonul disperat al lui Greab nu s-a lăsat cu vreo accidentare pentru portar!
Următoarea fază ”fierbinte” îl are în prim-plan pe Canadjija, care acuză un fault în apropierea careului advers, dar se alege numai cu un cartonaș galben pentru simulare. Plus o accidentare, dar jucătorul croat strange din dinți și rămâne în teren până la final. Fabry îl mai găsește o dată la post pe Greab, iar arbitrul de centru pune capăt primei reprize după fix șase minute de prelungire, cu o precizie elvețiană.
După reluare, jocul este condus de oaspeți. Cum prind balonul, arădenii pasează repetat pasează repetat și mai mult în spate, stârnind nemulțumirea propriilor suporteri. Iese la rampă Omondi, singurul jucător de la UTA care parcă mai îndrăznește câte ceva. De partea cealaltă, impetuosul Tavares se stinge pe parcursul reprizei secunde, în vreme ce Budescu rămâne același dispecer de pase de calitate. Un adintre acestea îl lasă pe Ișfan singur cu portarul, dar fostul atacant de la Argeș, Craiova sau Petrolul nu găsește cel mai bun șut, iar portarul Popa intervine providențial. De altfel, jucătorul cu numărul 30 de la albaștri ratat exasperant (și) în acest joc, evoluând foarte apatic și superficial.
Costache trage bine din lovitură liberă, dar Greab respinge cu o intervenție de zile mari. La cealaltă poartă, Cestor reia bine cu capul, dar fără sorți de izbândă. Ultimile ocazii de gol sunt semnate de Vuletich și Matos, și sunt ambele identice- lovitură de cap , puțin alături de poartă! Nimic altceva notabil până la final, iar UTA se impune fără glorie în fașa Gloriei, cu 1-0. Cu acest succes, UTA acumulează trei victorii consecutive în utimile patru jocuri.
Pentru buzoieni lucrurile se complică din nou. Urmează două jocuri grele consecutive pe teren propriu, cu CFR Cluj și Petrolul Ploiești, echipe aflate în partea superioară a ierarhiei. Eșecurile Iașiului și Hermannstadt-ului mai liniștesc puțin pe roș-albaștri, ca și faptul că în retur echipele contracandidate la evitarea retrogradării, precum Iași, Botoșani,UTA sau Slobozia vin la Buzău. Este adevărat, pe de altă parte, că tot acolo vin și FCSB sau Dinamo, echipe cu pretenții la play-off sau chiar mai sus. Faptul că majoritatea sunt implicate și în Cupa României, competiție ce stă să înceapă, poate fi un avantaj pentru o Gloria eliminată prematur din competiția respectivă. Caculele se fac, dare le se pot complica sau simplifica de la o etapă la alta!
UTA Arad - Gloria Buzău 1-0 (1-0)
A marcat: Diego Ferraresso (autogol-30)
Cartonașe galbene: Fabry, Mabea/ Canadjija, Albu
UTA Arad: Popa, Tsouka Dozi, Conte, Poulolo, Mabea (Trif), Mihai(Râpă), Van Durmen, Cîmpanu (Vuletich), Fabry (Hrezdac), Omondi (Joao Pedro), CostacheAntrenor : Mircea Rednic
Gloria Buzău: Lazar, Ciranni, Lovric, Cestor (Turda), Ferraresso, Canadija, Albu (Vito), Tavares (Ion Gheorghe), Budescu, Jipa (Pîrvulescu), Ișfan (Matos) Antrenor: Eugen Neagoe
Au arbitrat Andrei Antonie (București), Gheorghe Neacșu (Câmpulung Muscel) și Florian Vișan (Galați)
Observator: Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Delegat LPF: Romulus Gabor (Hunedoara)
(Articol: Florian NECULAI / Foto: Cristi STAVRI)
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)