Prezenţă buzoiană la Campionatul Mondial de fotbal feminin care va avea loc anul viitor (7 iunie – 7 iulie), în Franţa. Arbitrul asistent Mihaela Ţepuşă, care reprezintă Colegiul Municipal Bucureşti, a fost anunţată de FIFA pe lista arbitrilor
care vor oficia la turneul final de anul viitor. Pe lângă Mihaela, pentru Mondialele din Franţa a mai fost aleasă şi Petruţa Iugulescu.
Cele două românce au fost incluse de FIFA pe lista celor 48 de asistenţi, din toată lumea, care vor participa la Campionatul Mondial din 2019. De curând, buzoianca Mihaela Ţepuşă a făcut parte din brigada de arbitri care a condus finala mică a Campionatului Mondial de fotbal feminin U17, care s-a disputat în Uruguay.
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)