Lucrurile s-au limpezit: CUPA a luat-o POŞTA CÂLNĂU

Ediţia 2020-2021 a Cupei României, faza pe judeţ, s-a finalizat miercuri, o dată cu disputarea marii finale.  Aşa cum şi-au dorit numeroşii susţinători, Phoenix Poşta Câlnău a triumfat şi a cucerit trofeul mult râvnit. După ce în al doilea tur au eliminat pe Ştiinţa chiar la Cernăteşti,

 băieţii antrenaţi de Mihai Plăiaşu au revenit la locul faptei şi au învins pe Voinţa Limpeziş (2-1), după un meci viu disputat, cu ocazii de gol de ambele părţi.

Înainte de a prezenta fazele importante ale finalei, se cuvin adresate câteva felicitări. Mai întâi, primarului localităţii Cernăteşti, Petrache Mârzea, care a făcut eforturi deosebite pentru a găzdui acest eveniment. Inclusiv improvizarea pe schelet de lemn a unei tribune oficiale, cu promisiunea că în curând acea construcţie va beneficia de un schelet metalic. De altfel, primarul localităţii este un împătimit al sportului cu balonul rotund, nefiind deloc străin de echipa locală şi destinele acesteia. Iar când primarului îi place sportul, totul merge aşa cum trebuie...

Apoi, un mare merit în reuşita ascetui eveniment îl are AJF Buzău, forul condus de Adrian Petre reuşind să surprindă plăcut şi de această dată. După revitalizarea competiţiilor de juniori, acum AJF a transformat finala de la Cernăteşti într-un adevărat show, cu toate ingredientele necesare – fanfară, o brigadă feminină de arbitri frumoasă şi la propriu, şi la figurat, confetti, şi mai ales tribune arhipline, după o lungă perioadă de absenţă spectatorii luând cu asalt micuţele tribune ale stadionului.

Revenind la joc, trebuie spus că prima repriză a fost dominată de jucătorii din Limpeziş. După o ocazie bună a celor de la Phoenix, Frunză trage bine din careu, dar balonul loveşte bara din dreapta porţii lui Alin Oprea. Un portar cu intervenţii foarte bune, dacă nu ar fi ieşit la rampă Vasile Nicola, marcatorul celor două goluri ale învingătorilor. Fazele se succes cu repeziciune la cele două porţi, Lungoci nu poate finaliza din careu din poziţie dificilă, în vreme ce portarul lui Phoenix demonstrează încă o dată că este în zi mare.

Şi aşa ajungem în minutul 30, când Nicola inventează parcă de nicăieri un şut de la distanţă, care se opreşte în plasa porţii adverse. Adversarii replică instantaneu, dar Lemnaru trage puternic în transversală de la marginea careului mare, la o fază la care nu puţini au fost cei ce au văzut balonul în poartă. După alte câteva intervenţii reuşite între buturi ale lui Oprea, jocul se încinge şi mai mult pe finalul reprizei.În minutul 45, Lungoci se descurcă bine în careul advers, trage spre poartă, iar şutul este blocat cu mâna de un adversar. Penalty-ul just acordat este transformat fără probleme de acelaşi Nicola, iar scorul de 2-0 părea unul liniştitor pentru galben-negri. Numai că în prelungirile reprizei Limpezişul marcheză un gol binemeritat prin Clapon, iar a doua repriză se anunţa şi mai interesantă.

Al doilea mitan s-a jucat după aceleaşi coordonate. Constrânsă şi de rezultatul defavorabil, Voinţa a fost mai prezentă în terenul advers, dar defensiva lui Phoenix, condusă excelent de Banu şi Sârbescu, a rezistat eroic. Iar când a fost depăşită, a intervenit salvator portarul Alin Oprea. Este adevărat, Phoenix a încercat să dea lovitura pe contraatac, dar nu a reuşit mai mult decât un gol înscris de Lungoci, dar nevalidat din cauza unei poziţii de offside. Minutele trec, apar schimbările în cele două echipe, şi jocul devine mai interesant. Limpezişul forţează, şi în prelungirile meciului are şansa egalării, dar şutul puternic trimis de Mitrovici este respins în corner cu un ultim efort de portarul Oprea.
Se termină 2-1, iar jucătorii lui Phoenix sărbătoresc şi îşi aruncă în sus antrenorul, ce care a trecut prin toate stările posibile la acest joc. Un succes important pentru experimentaţii Banu,Sârbescu, Oprea, Nicola sau Lungoci, obişnuiţi de altfel cu trofeele, dar şi un imbold pentru mai tinerii lor coechipieri.

O finală reuşită şi din punct de vedere organizatoric, încheiată în ropote de aplauze binemeritate şi buchete de flori oferite brigăzii de arbitri,  care, aşa cum de altfel era de aşteptat, având în vedere că poartă ecuson FIFA, au fost şi ele la înălţime.

VOINŢA LIMPEZIŞ - PHOENIX POŞTA CÂLNĂU  1-2 (1-2)

Au amrcat:Clapon (45+1), respectiv Nicola (30, 45-penalty)

VOINŢA: Paraschiv, Lemnaru, Radu, Ionaşcu, Clapon, Micu, Dragomir, Vladu, Vişan, Chivu, Lazăr. Au mai jucat Mitrovici şi Jipa  Antrenor: Ioniţă Dedu

PHOENIX:Oprea, Burlacu,V Draghia, Banu, Sârbescu,Marcoşanu, Liscănoiu, Lungoci, Nicola, Matei, Minoiu Au mai evoluat Panaitescu, Constantinescu şi Vârlan  Antrenor: Mihai Plăiaşu

Au arbitratAlina Peşu, Mihaela Ţepuşă şi Andreea Sava

Arbitru de rezervă:Diana Ungureanu

 Observatori AJF: Daniel Ţiclea şi Ionuţ Dragomir

(Articol: Florian NECULAI)

 

 

 

Atletism

După ce diverse evenimente extrasportive au amânat momentul, iată că ziua cea mare a sosit în sfârșit. Pe data de 23 iunie, pe faleza frumos amenajată în comuna Berca, elevii din Berca,Unguriu, Cândești și Cozieni s-au întrecut la alergat, după ce cu două luni în urmă jucaseră fotbal

Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail Clădirea Spitalulului Județean de Urgență Buzău va fi consolidată și reabilitată termic cu bani...
Thumbnail Stațiunea Sărata Monteoru poate dispune, începând chiar din acest an, de un nou punct de atracție pentru...
Thumbnail Consiliul Județean Buzău organizează  în perioada 23 Februarie - 8 Martie 2024, la Centrul Muzeal I.C....
Thumbnail În perioada 15-18 februarie 2024, Consiliul Județean Buzău participă la Târgul Național de Turism al...
Thumbnail Consiliului Judeţean Buzău a fost postat pe site-ul instituţiei anunţul prin care Asociaţiile...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Joi, 10 Februarie 2022
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE