Liga a III-a

Viitor(ul) DA, Voinţă BA!

Vreme de vară autentică sâmbătă după-amiază la Limpeziș, cele 23 de grade anunțate de termometru creând impresia că ne aflăm în plin iulie, nicidecum la debut de octombrie. În etapa a VII-a a Ligii a treia, Voința din localitate a dat piept pe teren propriu cu Viitorul Ianca,

 o prezență obișnuită în acest eșalon în ultimii ani. Deși adversarul a slăbit considerabil și nu mai e ce a fost, gazdele și-au văzut spulberate speranțele de victorie încă de la pauză. Cu un joc superior, îndeosebi la mijlocul terenului, cu o apărare solidă și contraatacuri tăioase, brăilenii au profitat de apatia echipei adverse și și-au adjudecat fără prea mare efort cele trei puncte, după un joc controlat tactic de la cap la coadă.

Oaspeții au început în forță jocul și imediat după primul fluier s-au mutat în terenul advers, creându-și câteva ocazii mari de gol. A fost totuși nevoie de o eroare a portarului Voinței pentru deschiderea scorului, iar aceasta a venit în minutul 19, când Bucurel iese aiurea pe o centrare și atacantul Marius Coman speculează momentul, marcând cu capul din careu. De altfel, portarul buzoian a fost și înlocuit după pauză, dar nu înainte de a mai scoate o dată mingea din plasă, în minutul 39, când același Coman preia spectaculos pe piept și șutează necruțător de la 20 de metri, de data aceasta fără speranțe pentru portarul advers, care nu a avut nici o vină. Nimic altceva notabil până la pauză, în afara unei avalanșe de aruncări de la margine, majoritatea în favoarea Limpezișului, rămase fără rezultat.

A doua repriză începe cu George Gana între buturile Voinței, iar tânărul portar născut în 2001 reușește câteva parade spectaculoase și eficiente, apreciate de cei peste 200 de spectatori prezenți la joc. Schimbările de efectiv operate de banca tehnică a echipei gazdă nu aduc plusul dorit, iar evoluția de vis din repriza secundă de la Liești rămâne doar o amintire frumoasă, dar imposibil de repetat în acest joc. Nou-intratul Cheleș marchează și el în minutul 90 +2, răsucind și mai adânc cuțitul în rana formației buzoiene, dar jocurile erau déjà făcute, mai ales că tânărul Andrei Anghel, intrat în repriza secundă, fusese eliminat după două ”galbene” primite la nici un minut distanță. Apropo de cartonașe, a fost capitolul câștigat la zero de Voința Limpeziș, amfitrionii acumulând nu mai puțin de șapte asemenea avertismente, două dintre ele fiind transformate în cartonaș roșu și implicit eliminare.

Urmează un nou joc al orgoliilor, cu Limpezișul deplasându-se la Buzău, pentru jocul cu liderul Metalul. Lider care și-a respectat blazonul și a revenit cu toate cele trei puncte de la Liești, după un succes obținut de asemenea la scor de neprezentare. De altfel, Lieștiul pare a fi un teren propice echipelor buzoiene, CSM Rm.Sărat și Metalul câștigând acolo, iar Voința Limpeziș remizând într-un joc ce putea fi lesne câștigat. Eșecul cu Ianca coboară echipa antrenată de Ioniță Dedu pe penultimul loc în clasament, după ce Dinamo Bacău a smuls un punct in-extremis la Brăila și a depășit echipa buzoiană în ierarhie. Au mai rămas două etape de disputat din tur, plus un întreg retur, astfel că de acum înainte totul este posibil…

 

VOINȚA LIMPEZIȘ- VIITORUL IANCA 0-3 (0-2)

Au marcat: Coman (19,39), Cheleș (90+2)

Cartonașe galbene: Al. Lemnaru, Costache, Bratu, Alexandru, Micu, Anghel (2)

Cartonaș roșu: Anghel (78)

Voința:Bucurel (Gana), Al. Lemnaru (cpt), Bratu, Alexandru, Pucheanu, Costache, Harbuz, C. Lemanru, Micu, M.Radu, Njopgang  Au mai jucat: Anghel, N. Radu, Cristea   Antrenor: Ioniță Dedu

Viitorul:Mihai, Iordache, Popa, Moroianu, Coteț, Chivu, Dima (cpt), Băluță, Ciucureanu, Păvălache, Coman  Au mai evoluat: Postolea, Ciochină, Petrache, Șopțică și Cheleș Antrenor:Adrian Baldovin

Au arbitratIonuț Cătălin Nanu (Buftea), Ștefan Micu și Florin Mocanu (ambii din Târgoviște)

Delegat FRF:Vasile Blagoe (București)

Observator CCA:Gabi Lefter (Ploiești)

(Articol: Florian NECULAI / Foto: Cătălin TRIFAN - buzau.net)

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail   Muzeul Judeţean Buzău deschide, în acest weekend, trei expoziţii temporare: „Miros de pâine caldă. Pâinea...
Thumbnail Muzeul Județean Buzău îi invită pe toți iubitorii de cultură să petreacă sfârșitul de săptămână într-un...
Thumbnail Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, marchează Ziua...
Thumbnail Ultima tranşă de 20 de microbuze electrice, din totalul de 61, achiziţionate de Consiliul Judeţean pentru...
Thumbnail Unul dintre proiectele de hotărâri care au fost incluse pe ordinea de zi la ultima şedinţă...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE