Liga a III-a

LIDERUL, TOT LIDER!

Metalul Buzău și-a consolidat poziția în vârful clasamentului printr-o victorie reconfortantă, 7-1 cu Voința Limpeziș. A fost diferența dintre liderul neînvins al competiției și o nou-promovată mică, dar ambițioasă. ”Balul” a fost deschis de Tudorică după un sfert de oră de joc,

 cu un șut superb din careu, la vinclu. Până atunci, portarul George Gana, unul dintre cei mai buni oameni ai oaspeților, fusese pus de câteva ori la încercare , dar se descurcase cu brio. Cinci minute mai târziu, Marian Târșa înscrie și el, reușită urmată imediat de cea semnată de Onțel. Cu Spătaru și Ceaușu foarte activi pe benzi, buzioienii au adus repede și repetat balonul în careul advers, iar Antone a stabilit scorul la pauză cu golul din minutul 33. La pauză, 4-0 pentru Metalul, și o opțiune mai mult decât serioasă de câștigare a jocului.

Repriza secundă debutează însă interesant, cu golul de onoare al oaspeților. Stelu Costache, un jucător cu calități certe, și care s-a zbătut mult și în acest joc, a executat superb o lovitură liberă de la vreo 22 de metri, iar balonul a poposit cuminte la vinclul porții unui Dinu care nu a mai utut interveni. A fost lovitura care a zgândărit monstrul albastru, elevii lui Vali Stan mai marcând încă de trei ori. Desigur, jocul nu se putea termina fără un gol semnat de experimentatul atacant Paul Batin. Acesta a marcat simplu în poarta goală, la o fază la care Târșa a demonstrat mult altruism (58). Același Târșa realizează dubla în minutul 67, iar Metalul egalează la capitolul ”goluri superbe din lovitură liberă”, după execuția atacantului Adrian Moldovan, venit de pe la Slobozia.

Echipa lui Vali Stan râmăne lider solitar în clasament, profitând și de pașii greșiți ai contracandidatelor. CSM Rm. Sărat a primit un gol pe final și a pierdut la Liești contra Unirii Braniștea, și tot pe final a egalat Sergiu Arnăutu din penalty pentru Focșani, în semi-eșecul de pe teren propriu cu Viitorul Ianca (1-1). Singura care a mai ținut pasul a fost Aerostar Bacău, victorioasă cu un categoric 5-0 în fața Brăilei. Sâmbătă, Metalul se va deplasa la Ianca. Este prima dintr-o serie de trei deplasări consecutive, aici mai fiind incluse meciurile de pe terenul Focșaniului și al lui Dinamo Bacău.

METALUL BUZĂU- VOINȚA LIMPEZIȘ 7-1 (4-0)

Au marcat:Marius Tudorică (16), Marian Târșa (21, 67), Cristian Onțel (23), David Antone (33), Paul Batin (58), Adrian Moldovan (70) / Stelu Costache (47)

METALUL:Dinu, Ceaușu, Ghinga (cpt), Bobaru, Spătaru, Antone, Târșa, Tudorică, Marcu, Batin, Onțel        Au mai  evoluat Nedelcu, D. Stan, Bardaș, Cocîrlă și Moldovan   Antrenor: Valentin Stan

VOINȚA:Gana, Costache, Alex. Lemnaru (cpt), Lazăr, M. Radu, Harbuz, Pucheanu, Bratu, Fl. Alexandru, Micu, Vladu   Au mai jucat Chivu, Ghiceanu, A.Radu și Njopgang     Antrenor. Marius Musceleanu

Au arbitrat Theodor Oancea Stănică (București), Marian Istrate (Buftea) și Răzvan Bedreagă (Galați)

Observator arbitri:Teodor Grozea (Brăila)

Delegat joc:Cristinel Damian (Slănic Prahova)

(Articol: Florian NECULAI)

Atletism

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.
Citește mai departe...
Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

Consiliul Județean Buzău, planuri de extindere în viitorul apropiat

În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

“Museum Bus”, proiect de success pentru Muzeul Judeţean Buzău

Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile. 

 „Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

„Buzău Fest şi Zilele Chișinăului” 2023, data şi bugetul

Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

“Cod Roșu” la Buzău. Moroşanu revine cu o nouă gală de kickboxing

Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

Thumbnail   Muzeul Judeţean Buzău deschide, în acest weekend, trei expoziţii temporare: „Miros de pâine caldă. Pâinea...
Thumbnail Muzeul Județean Buzău îi invită pe toți iubitorii de cultură să petreacă sfârșitul de săptămână într-un...
Thumbnail Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, marchează Ziua...
Thumbnail Ultima tranşă de 20 de microbuze electrice, din totalul de 61, achiziţionate de Consiliul Judeţean pentru...
Thumbnail Unul dintre proiectele de hotărâri care au fost incluse pe ordinea de zi la ultima şedinţă...

Local Breaking News

Clip de prezentare a județului Buzău filmat de campionii Kemayo și Stoica

Unele dintre cele mai cunoscute atracții ale jucețului, prezentate de ambasadori inediți. Este vorba despre Freddy Kemayo și Bogdan Stoica, două nume cu greutate ale artelor marțiale. Campionii mondiali au mers la Vulcanii Noroioși, Tabăra de Sculptură Măgura și Muzeul Județean, locații în care au filmat secvențe din clipul ce promovează gala Dynamite Fighting Show.

Citește mai departe...

Publicitate

 

 

 

 

 

 

 

 
IMAGE
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău: “Am avut oferte, dar nu am vrut să plec”
Miercuri, 15 Aprilie 2020
Ilie Stan (52 de ani) a fost un antrenor curtat în ultimele luni. Principalul echipei SCM Gloria Buzău a avut oferte de la mai multe cluburi, din... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Gloria, stop joc în acest sezon
Joi, 14 Mai 2020
- Primele șase echipe din Liga 2 merg în play-off cu punctele obținute în 24 de etape înjumătățite; - Echipele de pe locurile 7-18, printre... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Despre IMAGERIA MENTALĂ şi dezvoltarea acestei calităţi
Luni, 20 Mai 2024
Un saritor cu prajina sta minute in sir in fata liniei de start si se concentreaza, in timp ce publicul asteapta nerabdator saritura. Intrebat de ce... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
,,Sunt pe viaţă fanul tău!”, imnul Gloriei Buzău (versuri)
Sâmbătă, 04 Mai 2019
Imnul SCM Gloria Buzău a fost lansat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul clubului din Crâng. Prezenţi au fost –... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE
IMAGE
Luceafărul Buzău, la a treia promovare în Liga I la futsal!
Luni, 01 Iunie 2020
Futsalul a devenit foarte popular la Buzău în ultimii ani. Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” nu e doar fieful echipelor de hadbal de primă... MOD_GLOBALNEWS_READ_MORE_TITLE