Aflate pe final de sezon în Liga Naţională de handbal feminin, echipele încearcă să-şi contureze loturile pentru ediţia următoare de campionat, înainte de a intra în vacanţă. În anul competiţional 2019-2020 vor fi cel puţin 7-8 echipe cu
pretenţii de cupele europene, după ce au obţinut bugete bune din partea autorităţilor locale.
Lângă CSM Bucureşti şi SCM Rm. Vâlcea, vor urca în pretenţii şi echipe precum Corona Braşov, Gloria Bistriţa, SCM Craiova, Dunărea Brăila, Măgura Cisnădie, Minaur Baia Mare şi chiar SCM Gloria Buzău.
Gloria Buzău este decisă să-şi ridice nivelul după un prim an de acomodare în Liga “Florilor”.
Printre altele, pe lista noului sezon se află handbalistele de la Vâlcea: Andreea Pricopi, Petra Blazek, Ines Khouildi şi Marija Petrovic. De asemenea, la Buzău poate ajunge pivotul Oana Apetrei de la Măgura Cisnădie.
Pe banca tehnică, în locul lui Ilie Romeo se vehiculează numele secundului de la CSM Bucureşti – Adrian Vasile.
Şi lista plecărilor din Crâng este destul de stufoasă, însă cele mai importante despărţiri pot fi considerate cele de Yulia Khavroniva (la Craiova) şi Dziyana Ilyna (la Bistriţa).
Vom reveni cu amănunte.
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)