Asociaţia Sportivă Mişcare, Sport, Sănătate Buzău a reuşit prin practicarea ramurii de sport- majorete să înregistreze performanţe notabile, care poziţionează Buzăul în clasamentul echipelor de majorete fruntaşe la nivel naţional, la categoria lor de vârstă.
Recunoscută oficial ca ramură de sport de către Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret în anul 2008, activitatea de majoretă la nivelul municipiului Buzău înregistrează rezultate notabile, semn că interesul pentru practicarea acestui sport este semnificativ, fapt care nu poate decât să ne bucure.
Rezultate notabile la toate concursurile
Chiar dacă nu există încă o federaţie naţională care să conducă şi să gestioneze fonduri de la stat pentru susţinerea acestui sport, în România se organizează din ce în ce mai multe competiţii de gen, asociaţiile sportive constituite susţinându-şi activitatea din fonduri proprii.
Aceasta este şi situaţia Asociaţiei Sportive Mişcare, Sport şi Sănătate care reuşeşte prin contribuţia părinţilor, sau în cel mai fericit caz, prin sponsorizări de la firme private să participle la toate competiţiile de majorete din ţară, promovând pe această cale Buzăul ca pe un oraş al sportului de masă de performanţă.
Competiţiile în deplasare, se pare, că nu mai sunt demult un obstacol în obţinerea performanţelor pentru micile sportive. Prin urmare, niciun festival nu se ratează, toate competiţiile de gen, naţionale, regionale sau judeţene sunt bifate cu succes de trupa “Girl’s Dance”. De la înfiinţare şi până în prezent, mini-majoretele au reuşit să urce pe podium de fiecare dată, semn că antrenamentele, disciplina şi motivaţia au condus către rezultatele mult dorite. Chiar şi în competiţiile la care participă echipe din toată ţara, echipa de majorete “Girl’s Dance” se face remarcată şi reuşeşte să surclaseze echipe care, probabil, s-au înfiinţat cu mult înaintea lor.
Echipa de majorete activează din anul 2014, dar sub egida asociaţiei sportive din anul 2015, când rezultatele la competiţiile de până atunci i-au făcut pe părinţii fetiţelor să se gândească serios că această activitate merită să îmbrace o formă organizată.
Echipa de majorete “Girl’s Dance” este un model de bună practică pentru toţi cei care doresc să promoveze sportul, mişcarea şi sănătatea dar şi care doresc să obţină performanţe care să motiveze pe mai departe continuarea unui sport necesar unei dezvoltări armonioase fizic dar şi de caracter.
Cheia succesului, repetiţia
Repetiţia este mama succesului, aşa ar putea fi reinterpretat un proverb românesc, adaptat pentru majoretele din Asociaţia „Mişcare, Sport, Sănătate”! Antrenamentele sistematice, repetarea mişcărilor până la obţinerea unui sincron perfect între cele 15 componente ale echipei au condus inevitabil la executarea unei tehnici apreciate de juriul fiecarei competiţii la care au participat. Doamna profesor coordonator Daniela Drîmboceanu a reuşit să combine tehnica, coregrafia şi impresia artistică, astfel încât fetiţele să se regăsească.
O asociere care a dus la o punctare pozitivă, de unde şi rezultatele obţinute de acestea.
Muncă, motivaţie, armonie elemente de nelipsit pentru performanţe recunoscute, acesta este mesajul majoretelor din trupa “Girl’s Dance”. Deşi sunt mici, nu au mai mult de 9 ani, majoretele de la „Girl’s Dance” nu ratează niciun concurs de gen din ţară şi, cu ambiţie şi antrenamente multe, transformă fiecare deplasare într-o reuşită. Palmaresul elevelor profesoarei Daniela Drîmboceanu, este unul demn de invidiat, ţinând cont că Asociaţia Sportivă Mişcare, Sport, Sănătate s-a constituit în anul 2014, iar fetiţele au învăţat să mânuiască pom-ponul odată cu stiloul.
Palmares impresionant, la doar un an de la înfiinţare
Cele 15 majorete au demonstrat la fiecare competiţie că performanţa nu este condiţionată de vârstă ci de talent şi dăruire. Chiar dacă au doar 7-8 ani, micuţele majorete se antrenează şi se dăruiesc acestui sport mai ceva ca nişte sportivi ajunşi la vârsta maturităţii.
* Festivalul-Concurs Naţional / European Regional “Euro-Dance” Bucureşti - 26 octombrie 2014: primul concurs la care participă majoretele. Locul II, la secţiunea majorette cu pom-pon, categoria de vârstă 6-10 ani.
* Trofeul Balcanic Femi-Sport - 1 noiembrie 2014: Locul I, la categoria Hobby-Dance, majorette cu pom-pon, categoria de vârstă cadeţi ( 7-10 ani);
* Concursul “Rapsodii de Toamnă” - Brăila – 15 noiembrie 2015: Locul II, la secţiunea Majorete Pom-pon, categoria de vârstă 5- 9 ani;
* Cupa Valahia 2015, Târgovişte – 14 martie 2015: Locul I, la secţiunea majorete Hobby, categoria de varsta Precadete;
* Festivalul Waldorf Brăila – 25 aprilie 2015: Locul I, la secţiunea Majorete Pom-pon, categoria de varsta 5 – 9 ani;
* Festivalul “ForEver Friends” Buzău –1 mai 2015: Locul I, Cupa Majoretelor la secţiunea Majorete cu Pom-pon Hobby / Dans, categoria de vârstă Cadete;
* Festivalul Naţional de Majorete Piatra-Neamţ, Ediţia a X-a – 23 mai 2015: Locul I, la secţiunea Pompoane, categoria de vârstă 6-7 ani;
* Cupa Valahia 2016 Târgovişte – 19 martie 2016; Locul I, la secţiunea Majorete hobby, categoria de vârstă precadete;
* Cupa Şcolii “Gheorghe Şincai” Floreşti, Cluj – 20 aprilie 2016: Locul I, la secţiunea Hobby, categoria de vârstă Precadete;
* Campionatul Naţional de Majorete Bistriţa – 14 mai 2016: Locul I, la secţiunea hobby, categoria de vârstă precadete (sub 8 ani);
Sub comanda profesorului Daniela Drîmboceanu se află următoarele sportive: Carina Baboiu, Alexia Dănuţă, Lorena Dorobanţu, Nadia Drăgan, Maria Alexandra Dragomir, Ştefania Fătu, Aylin Liu, Daria Maria Manea, Catrinel Maroş, Ines Nica, Daniela Tigău, Alesia Nicola Tudor, Maria Teodora Tudose, Cristiana Văleanu; Adelina Vişteanu
Daniela Drîmboceanu, stâlpul echipei
Un ingredient important şi mai rar rar întâlnit într-un sport de echipă este atmosfera. Responsabilă pentru atmosfera de echipa unită dar şi pentru rezultatele bune de la fiecare concurs este doamna profesor coordonator Daniela Drîmboceanu.
Aceasta mizează pe calităţile individuale ale fiecărei sportive în parte, calităţi pe care le valorifică prin formarea unui grup puternic – echipa “Girl’s Dance”. Antrenamentele aproape zilnice, perseverenţa fetiţelor dar şi răbdarea şi viziunea artistică a antrenoarei sunt elemente cheie care stau la baza reuşitelor echipei. Chiar dacă profesorul coordonator Daniela Drîmboceanu este destul de exigentă cu micuţele pentru a ieşi o coregrafie ca la carte, reuşeşte să îmbine munca de la antrenamente cu momente de joacă şi relaxare care întăresc relaţia de prietenie dintre fetiţe dar şi dintre acestea şi antrenor.
Aşadar, dincolo de antrenamentele sistematice şi de talent, sportivele sunt prietene între ele, iar doamna Drîmboceanu le este mai mult decât un antrenor, relaţia de apropiere face ca prin comunicare directă să fie un stâlp de susţinere al echipei.
Daniela Drîmboceanu este un exemplu de dăruire, perseverenţă şi răbdare. Lucrează cu fetiţele de la Girl’s Dance încă de la vârste fragede, 5-6 ani, pe care le-a condus către performanţe demne de invidat pentru vârsta lor. Însă pasiunea pentru coregrafie şi dans a profesoarei nu este canalizată numai către echipa Girl’s Dance, ci şi către echipa de majorette a şcolii la care este profesor de sport – Blue Dance Gălbinaşi.
În calitate de antrenor al echipei Blue Dance Gălbinaşi, Daniele Drîmboceanu a avut rezultate la fel de bune ca cele înregistrate cu echipa de mini majorette, dovadă că implicarea acesteia este aceeaşi, obiectivul fiind unul singur – poziţionarea pe podium la fiecare competiţie la care participă cu oricare dintre cele două echipe pe care le antrenează.
“Cele două echipe fac parte din familia mea. Fetiţele, atât cele mici de la Girl’s Dance, cât şi cele mari de la “Blue Dance” sunt mai mult decât elevele mele, suntem prietene care prin efortul cumulat reuşim să obţinem rezultate minunate. Mă bucur că pregătirea mea profesională în sport şi pasiunea pentru dans şi coregrafie îşi găsesc finalitatea în rezultatele echipelor mele de majorete. Un suport impresionant îl am şi din partea părinţilor sportivelor din cadrul Asociaţiei Sportive “Mişcare, Sport, Sănătate, care ne sunt alături la fiecare competiţie şi fac posibilă fiecare deplasare în ţară. Toate trofeele câştigate până acum ne fac mândri de munca noastră, dar în acelasi timp ne obligă să ţinem ştacheta la fel de sus, ca până acum. Motivaţie există, talent există, perseverenţă şi dăruire există, avem deci toate coordonatele pentru a performa în acest nou sport.”, a declarat Daniela Drîmboceanu.
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)