Concurs magnific făcut de atleta Marina Andreea Baboi la Campionatele Balcanice U20 desfăşurate la Istanbul, concurs ce a reunit la start peste 400 de sportivi din 16 ţări. Marina, legitimată de la începutul acestei luni la SCM Gloria Buzău,
eleva profesoarei Doina Voinea, a luat startul în nu mai puţin de trei probe, toate de sprint: 100 de metri, 200 de metri şi ştafeta de 4 x 100 de metri, reuşind performanţa de a le câştiga pe toate trei.
Atleta buzoiană, care şi-a confirmat încă o dată supremaţia în sprintul juvenil balcanic, a mai bifat o “ispravă” de acest gen anul trecut, la Piteşti, în cadrul aceleiaşi competiţii balcanice, unde reuşea o triplă de aur de senzaţie, învingând, de asemenea, în toate cursele de sprint în care a luat startul!
Totodată, în 2017-2018, anii în care a concurat la categoria de vârstă sub 20 de ani, Marina Baboi a reuşit o performanţă senzaţională în cadrul Campionatelor Balcanice U20, câştigând opt medalii de aur, impunându-se în absolut toate cursele de sprint: 60 de metri, 100 de metri, 200 de metri şi ştafeta de 4 x 100 de metri.
În plus, a stabilit şi două recorduri ale Campionatelor în cursele de 60 metri indoor. Palmaresul Marinei cuprinde acum 14 medalii balcanice, din care 11 de aur, ultimele trei, de la Istanbul, fiind primele medalii internaţionale din vitrina clubului SCM Gloria!
Luna viitoare, Mondialele U20 din Finlanda Pentru Marina Baboi urmează încă o lună de foc, cu participări succesive la nala Campionatului naţional de juniori 1 de la Piteşti (30 iunie – 1 iulie), Campionatul mondial U20 de la Tampere, Finlanda (10 -15 iulie), Cam pionatul balcanic de seniori de la Stara-Zagora, Bulgaria (21 – 22 iulie) şi finala Campionatului naţional de seniori şi tineret de la Piteşti (26– 7 iulie).
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)