Și nu facem referire la avertizarea meteorologică cu care suntem amenințați de ceva zile, ci ne referim strict fotbalistic, la ceea ce s-a petrecut sâmbătă la prânz pe ”sinteticul” din vecinătatea Crângului. Mai precis la avalanșa de goluri din repriza secundă a meciului Metalului cu Mioveniul,
după o primă repriză în care nimic nu anunța ceea ce avea să urmeze.
Disputa dintre locul 17 ocupat în clasament de buzoieni și locul 16 (ocupat după cele două puncte pierdute prin decizia Comisiei) pe care se afla CS Mioveni a avut două reprize diametral opuse. Prima repriză a fost una ștearsă, cu oaspețiia vând șansele lor importante de gol, iar a doua aparținând totalmente ”alb-albaștrilor” de Buzău.
Argeșenii își dezvăluie încă din start intențiile ofensive, dar șutul lui Guțea, plasat la colțul scurt, este bine de respins de portarul buzoian. În replică, Tudorică și Moldovan au două șanse bune de gol, dar portarul advers este la post. Același Guțea și fostul jucător al Gloriei, Ionuț Șerban, mai trec și ei pe lângă deschiderea scorului, dar la pauză se intră cu scor alb, 0-0, după o primă parte ce a stat sub semnul echilibrului și care a arătat o echipă oaspete ce nu părea apăsată de ultimile evenimente care i s-au întâmplat.
Nimic nu anticipa ce avea să se petreacă după pauză. Mai întâi Moldovan trage bine din unghi, dar puțin alături de vinclu. Apoi același jucător reia cu capul din careu, după o centrare foarte bună a lui Matei Constantinescu, dar căpitanul echipei oaspete este atent și reține de pe linia porții. Omologul său din poarta Metalului, Dinu, nu e lasă nici el păcălit de execuția lui Guțea și reține cu siguranță. Iar apoi încep să apară golurie...
În minutul 63, nou-intratul Jozic îl angajează ”printre” pe Alin Manea, care deschide scorul cu o execuție din unghi, după ce în prealabil a driblat portarul. Oaspeții protestează vehement, solicitând offside, Garutti face rost de un cartonaș galben, dar decizia nu s emai schimbă și buzoienii trec în avantaj. Mai mult, patru minute mai târziu, Robu dublează diferența pe tabelă, după ce scapă singur cu portarul advers și înscrie elegant pe lângă acesta.
După ce același Robu trage bine, dar portarul Croitoru respinge, nou-intratul Alin Nica scapă singur cu portarul și duce scorul la un neverosimil 3-0. Tot jucătorul c esuferise o comoție etapa trecută la meciul de la Chiajna are golul de 4-0 în vârful bocancului, dar goalkeeper-ul argeșenilor respinge spectaculos șutul puternic din careu.
Va fi totuși 4-0 în minutul 90+3, după ce același Vali Robu scapă singur spre poartă și marchează pe sub portar. Un galop de sănătate în repriza secundă pentru Metalul Buzău, care se va deplasa etapa următoare sub furnale, acolo unde o va aștepta performera Cupei de anul trecut, Corvinul Hunedoara, echipă ce tocmai a triumfat la Mioveni cu Argeșul și a stricat debutul antrenorului Bogdan Andone. Nu departe sunt și cele două meciuri de gală pentru ”echipa buzoienilor”, ambele pe teren propriu, contra Universității Craiova și a lui Dinamo București.
AFC METALUL BUZĂU – CS MIOVENI 4-0 (0-0)
Au marcat:Manea (63), Robu (67, 90 +3), Nica (77)
Metalul Buzău:Dinu, Rusu, Olaru, Perju, Radu, Borțoneanu, Manea, Tudorică (cpt.), Robu, Constantinescu (Nica 60′), Moldovan (Jozic 60′)
Antrenor: Valentin Stan
CS Mioveni: Croitoru (cpt.), Corbu (Coșereanu 82′), Garutti, Core, A. Șerban, Duțan (Căprescu 57′), Răuță, Neofytidis (Militaru 68′), Guțea (Puiu 82′), Șerban (Vencu 57′), Pozatzidis
Antrenor: Alin Chița
Valentin Stan, antrenor Metalul:„Ultimile evoluții și rezutate par a ne spune că suntem pe un drum bun. Sper să aducem puncte și de ”afară”. Pe noi în mod special ne interesează campionatul, asta doare cel mai tare. Iar noi vrem foarte mult să fim una dintre echipele care nu are probleme cu retrogradarea.”
(Articol: Florian NECULAI / Foto: Aurelian TRIFAN)
Sâmbătă, 27 septembrie 2025, ora 14:30, la Shopping City Buzău (parter, zona CCC), părinţii şi copiii sunt invitaţi la lansarea instalaţiei urbane „Moşteniri Invizibile”. Evenimentul aduce în atenţia comunităţii proiectul SIGUR – „Părinţi pregătiţi, copii fericiţi”, înscris la Semimaratonul Buzău 21K.În cadrul ședinței extraordinare de marți, 4 aprilie, consilierii județeni s-au întrunit ca să aprobe forma actualizată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de reabilitare a clădirii din spatele sediului CJ Buzău. În document se menționează că a fost nevoie de această actualizare,
Proiectul „Museum Bus” face parte din oferta cultural-educativă şi ştiinţifică a Muzeului Judeţean Buzău. Este conceput special în 2019, pentru a contribui la strategia instituţiei de a atrage tot mai mulţi vizitatori, din toate mediile.
Consiliul Județean Buzău pune la punct detaliile organizării festivalurilor „Buzău Fest/Zilele Chișinăului” de anul acesta şi va oficiliza două dintre elementele principale: data și bugetul. Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Județean, va fi supus votului
Un important eveniment sportiv va avea loc, luna viitoare, în municipiul Buzău! Este vorba despre Gala „Dynamite Fighting Show”, turneu de kickboxing care se va desfășura la jumătatea lunii mai, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.
/iliesta1.jpg)
/gloria2.jpg)
/imagerie1.jpg)

/luceafarul-buzau-696x438.jpg)